Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Viaţa nu are sens decât dacă există moartea

Biblia - verset cu verset: Viaţa nu are sens decât dacă există moartea

Un articol de: Lucian Apopei - 06 Oct, 2008

Facerea 5, 31: „Iar de toate, zilele lui Lameh au fost şapte sute cincizeci şi trei de ani şi apoi a murit.“

Stuctura clasică pe care au urmat-o versetele capitolului al 5-lea al cărţii Facerea se încheie odată cu acest fragment care anunţă moartea lui Lameh, tatăl lui Noe. Legat de exactitatea cu care autorul biblic menţionează numărul de ani pe care i-a trăit fiecare patriarh până la Noe, Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă că ar fi o dovadă a vieţii curate pe care aceştia au avut-o: „Priveşte, deci, înainte de altele, cum se numesc cei din Cain şi şirul urmaşilor lui. Dar şi cum se arată clar la ce număr de ani s-a întins timpul fiecărei vieţi pentru urmaşii lui Set. (…) E şi aceasta o dovadă vădită celor ce voiesc să cugete drept în acestea, că Dumnezeu nu rabdă să vadă viaţa celor păcătoşi. (…) De aceea, s-a trecut sub tăcere timpul vieţii urmaşilor lui Cain. Căci n-au făcut nimic vrednic de auzit“.

Despre sfârşitul lumesc al omului Sfinţii Părinţi au scris foarte mult. Moartea sperie, dar şi atrage, în ideea că, în teama sfântă pe care o naşte moartea, omul comunică cu misterul cel mai adânc al existenţei, primeşte o revelaţie. Fără moarte existenţa umană devine monotonă, nu ajunge la noutatea absolută pe care o caută prin lansarea continuă spre ceva nou. În lumea aceasta, concepută ca izolată, finită şi suficientă sieşi, totul apare fără sens, pentru că tot ce e coruptibil, trecător, adică muritor, este sursa nonsensului acestei lumi, ca tot ce se produce în ea. Moartea este faptul cel mai profund şi cel mai semnificativ al vieţii, care ridică pe ultimul muritor deasupra cotidianului şi platitudinii. Ea singură pune în profunzime chestiunea sensului vieţii. De fapt, viaţa nu are sens decât dacă moartea există. Sensul finit e legat de un sens final; dacă infinitatea plată ar domni în lumea noastră, viaţa ar fi fără sens.

Dar moartea dă sens creaţiei numai pentru că e punte spre o existenţă cu totul altfel decât cea de aici, spre o existenţă netrecătoare, ce are ca sens plenitudinea ei în Dumnezeu, adică numai pentru că marchează categoric uriaşa deosebire dintre cele două moduri de existenţă şi deci numai pentru că e o prăpastie, un eveniment prin care se schimbă total modul existenţei de aici.