Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Viciul care se complace în atmosfera potopului

Biblia - verset cu verset: Viciul care se complace în atmosfera potopului

Un articol de: Lucian Apopei - 29 Decembrie 2008

Facerea 8, 7: „Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ.“

Noe a trimis păsările în recunoaştere, pentru a observa dacă membrii ambarcaţiunii pot ieşi în siguranţă afară. Din versetul de mai sus aflăm că Noe a trimis mai întâi corbul, care nu s-a mai întors, fiindcă, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, a aflat stârvuri de animale şi oameni ca să mănânce. „Deocamdată, trebuie neapărat să vă spun pentru care pricină nu s-a întors pasărea. Se poate ca pasărea aceasta, care se hrăneşte cu necurăţenii, să fi găsit, apele fiind secate, o hrană potrivită ei în cadavrele de oameni şi de animale şi, de aceea, a rămas pe uscat. Lucrul acesta, însă, a fost pentru dreptul Noe pricină de bună nădejde. Dacă n-ar fi fost aşa, dacă pasărea n-ar fi găsit de mâncare, s-ar fi întors“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. „Încă nu se putea ieşi în siguranţă: locurile cele mai înalte erau spurcate de stârvurile de pe ele“, spune părintele Serafim Rose. În comentariile la cartea Facerea ale părintelui Ioan Sorin Usca aflăm că „proba cu păsări apare şi în legenda babiloniană, Utnapiştim trimiţând, pe rând, un porumbel, o rândunică şi un corb. În majoritatea mitologiilor, corbul este un mesager divin cu funcţii profetice, de bun sau rău augur, ambivalenţă ce se datorează proprietăţilor sale fizice diferite. Aici el ar fi simbolul perspicacităţii.

Numeroase exemple sunt şi în poezia populară română. (...) După Septuaginta, corbul nu s-a mai întors; după textul Masoretic, el pleca şi se întorcea. Philon interpretează alegoric plecarea definitivă a corbului: viciul se complace în atmosfera potopului, dar pleacă pentru totdeauna în condiţii normale, în vreme ce porumbelul, simbolul virtuţii, revine în sufletul omului drept. Corbul este un animal interzis, după Levitic 11, 15; va deveni simbol al diavolului.“