Biblia - verset cu verset: Voinţa lui Dumnezeu, cheia lipsă a curentelor filosofice şi ştiinţifice necreştine privind creaţia lumii

Facerea 1, 9: „Şi a zis Dumnezeu: «Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!»

Şi a fost aşa. Şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.“

Acest verset este o expresie a voinţei lui Dumnezeu, Creatorul lumii (văzute şi nevăzute) care, prin puterea cuvântului Său, aduce totul la fiinţă. Expresia „şi a zis Dumnezeu“ este o dogmă creştină exprimată în dese rânduri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi susţinută de Sfinţii Părinţi ai Bisericii: Psalmistul şi Împăratul David spune: „El a zis şi s-a făcut, El a poruncit şi s-a zidit“ (Psalm 148, 6); Sfântul Apostol Ioan îşi începe Evanghelia prin cuvintele: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut“ (Ioan 1, 1-3); iar în omiliile sale legate de crearea lumii, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Gândeşte-te că glasul lui Dumnezeu, prin natura lui, are putere creatoare şi că porunca, dată atunci zidirii, a arătat celor zidite de Creator calea pe care trebuia să o urmeze în viitor. ş...ţ Natura apelor a primit poruncă să curgă şi niciodată nu obosesc, pentru că sunt silite necontenit de porunca aceea.“

Trebuie menţionat că acest verset creionează (evident alături de celelalte care descriu în amănunt cum iau naştere elementele componente ale lumii văzute) o imagine descriptivă a creării lumii unică în lumea antică la momentul când aceste scrieri erau deja consacrate. Ideea unei „suveranităţi absolute“ privind creaţia aparţinea exclusiv culturii iudeo-creştine, în antiteză cu politeismul altor credinţe sau chiar cu unele teze ştiinţifice contemporane care îşi susţin afirmaţiile doar până la un anumit punct. În jainism, spre exemplu, una dintre religiile importante ale Indiei, lumea a fost percepută ca fiind infinită şi necreată. În filosofia greacă, nu se cunoaştea iniţial nimic de genul unei creaţii totale ori a producerii lumii materiale. Întâlnim în contemporaneitate numeroase teorii filosofice şi ştiinţifice legate de creaţie. Un teolog contemporan, Carl F. H. Henry, împarte teoriile filosofice în trei categorii: fie că universul a existat dintotdeauna, fie că este cauzat de la sine, fie că există printr-o fiinţă independentă care l-a făcut. În privinţa tezelor ştiinţifice, acestea nu sunt unite de un principiu comun, ci sunt exprimări ale unor diverşi cercetători care au lansat teorii precum cea a big-bang-ului, a steady-state-ului, a modelului oscilatoriu etc. Toate acestea teze nu reuşesc însă să explice actul creaţiei întru totul, aşa cum o face Sfânta Scriptură, fără să omită amănunte precum cele din acest verset („şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul“), sau legate de apariţia aştrilor de pe cer, ori a roadelor pământului ş.a.m.d. şi fără a exclude omul, „coroana creţiei“, şi totodată latura spirituală a creării lumii.