Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia verset cu verset: Ziua în care Dumnezeu nu se mai înfăţişează Creator, ci Proniator

Biblia verset cu verset: Ziua în care Dumnezeu nu se mai înfăţişează Creator, ci Proniator

Un articol de: Lucian Apopei - 10 Mai, 2008

Facere 2, 2:

„Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.“

În versetul de mai sus - structurat în două părţi - Dumnezeu desăvârşeşte lucrarea Sa, apoi instituie odihna în ziua a şaptea, dând un exemplu care va trebui urmat de către om. Abia pe vremea lui Moise, pe Muntele Sinai, se va institui şabatul (Ieşirea 31, 12-17).

Prima parte a versetului este explicată de Sfântul Isaac Sirul, în „Filocalia 10“, ca fiind o prezentare a unei lucrări divine continue: „Dumnezeu a rânduit în şase zile fiinţa lumii acesteia şi a alcătuit stihiile şi a dat existenţă mişcării lor necontenite spre slujire. Şi ele nu se vor opri din drumul lor înainte de desfacere. Şi din puterea acestora, adică din stihiile cele dintâi făcute, s-au alcătuit trupurile noastre. Dar nici acelora nu le-a dat oprire din mişcarea lor, nici trupurilor noastre făcute din ele nu le-a dat să se oprească din lucrarea pământului.“ Acest „a sfârşit“ are sensul de „a împlinit“, provenind de la verbul „synteléo“ (folosit şi în versetul precedent) cu nuanţă de „a rotunji, a desăvârşi, dar nu singur, ci în cooperare“ („teléo“ precedat de „syn“), nuanţă care cuprinde ideea embrionară a unui Dumnezeu treimic, sau cel puţin pe aceea a participării Cuvântului la actul creaţiei (Ioan 1, 1-3).

În partea a doua a versetului, Dumnezeu nu se mai arată în ipostaza de Creator, ci aceea de Proniator, care poartă de grijă celor create, nefiind, aşadar, lipsit de anume lucrare, după cum aflăm şi la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: „Dar Iisus le-a răspuns: «Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez»“ (Ioan 5, 17).

Cifra şapte este număr sfânt în Biblie. Compusă din adunarea cifrei 3 (însuşirea lui Dumnezeu în trinitate) cu 4 (simbolul lumii prin punctele sale cardinale), cifra 7 este considerată unirea dumnezeiescului cu lumescul. În cuprinsul Sfintei Scripturi, vom întâlni cifra 7 ca număr al zilelor săptămânii, apoi zidul Ierihonul a fost înconjurat de 7 preoţi în şapte zile, avem sfeşnicul cu şapte braţe, iar psalmistul David laudă pe Dumnezeu de şapte ori într-o zi; apoi în Noul Testament: cele şapte ceruri, în Apocalipsă sunt cele şapte coarne ale mielului, păcatele sunt iertate de 70 de ori câte 7; întâlnim pomenirea morţilor care se face la şapte ani, apoi cunoaştem cele şapte daruri ale Duhului Sfânt; Mântuitorul Iisus Hristos rosteşte şapte cuvinte pe Cruce; sunt şapte epistole soborniceşti, iar Sfântul Apostol Pavel a scris 14 epistole (2 x 7), iar în istoria Bisericii avem cele şapte Sinoade Ecumenice.