„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Boacănele“ nevinovate ale copilăriei pot deveni piedici în relaţia cu Dumnezeu
Răspunsuri oferite de pr. Cristian Ştefan, Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Vorona Centru, Protopopiatul Botoşani.
Părinte, cum ar trebui făcută spovedania copiilor?
Mărturisirea, curăţirea de murdăria păcatului, este recomandată şi pentru cei mai în vârstă, dar şi pentru cei care, din neştiinţă, potrivit vârstei copilăriei la care se află, încalcă voia lui Dumnezeu. Fiind la vârsta jocului, a imitării, a neştiinţei, copiii greşesc, fac fel de fel de "boacăne", şi tocmai de aceea este necesar să se spovedească. Adeseori, "boacănele" nevinovate ale vârstei copilăriei, tratate cu indiferenţă sau atenţie sufocantă, pot deveni în scurt timp deprinderi, adevăra-te piedici de netrecut în relaţia cu Dumnezeu şi cu cei din jurul lor. Taina Spovedaniei nu are drept scop doar mărturisirea şi dobândirea iertării păcatelor, ci ea presupune şi o coordonată pedagogică, de formare tainică, duhovnicească, a celui care trebuie să redescopere calea spre Împărăţia cerurilor. În această perioadă, de fapt, copilul învaţă cum trebuie făcută adevărata mărturisire, conştientizând prezenţa păcatului. Este cultivată părerea de rău sinceră pentru greşeala făcută, dorinţa de îndreptare şi împăcare, responsabilitatea mărturisirii depline şi, totodată, a asumării şi urmării canonului primit de la duhovnic. Taina Spovedaniei aduce împăcarea şi în acelaşi timp reface legătura de iubire dintre om şi Dumnezeu. În mărturisirea curată şi autentică copilul învaţă şi simte îngăduinţa şi încurajarea, dar în acelaşi timp descoperă şi necesitatea unei atitudini ferme pentru a evita înstrăinarea de Dumnezeu.
Copiii ar trebui să folosească un îndreptar de spovedanie?
Având în vedere particularităţile vârstei copilăriei şi lucrarea unor duhovnici îmbunătăţiţi de-a lungul timpului, experienţa dobândită s-a materializat în unele situaţii în îndreptare de spovedanie şi pentru copii. Însă consultarea îndreptarului de către copii ar trebui să rămână la recomandarea duhovnicului, care cunoaşte capacitatea de discernământ a fiului duhovnicesc.
De la ce vârstă ar trebui să meargă copiii la spovedanie?
Recomandarea pentru vârsta la care copiii ar trebui să se spovedească este de 6-7 ani. Spovedania copilului poate fi făcută şi mai devreme, în măsura în care capacitatea de discernământ a acestuia îngăduie sau în cazul în care părinţii doresc şi cer acest lucru.