„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
„Bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri“
Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere. Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit. Luca 10, 19-24
Fiecare creştin se bucură la auzul cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri“. Noi ştim că în cartea vieţii veşnice a lui Dumnezeu sunt înscrişi doar cei care s-au învrednicit de binecuvântarea şi milostivirea Sa. Mântuitorul ne-a pus la îndemână tot ceea ce avem nevoie pentru a putea finaliza acest demers duhovnicesc. El ne curăţeşte prin Sfânta Taină a Botezului, ne înnoieşte prin Taina Mirungerii, ne îndreaptă viaţa prin Spovedanie, ne sfinţeşte prin Sfânta Euharistie, ne vindecă prin Taina Sfântului Maslu, ne încununează dragostea prin Taina Cununiei; ne învaţă, ne binecuvântează şi ne ocroteşte prin Sfânta Taină a Preoţiei. Oricât de încrâncenaţi am fi, să ne gândim la chipul Domnului Hristos. Dacă ne sunt dragi părinţii care ne-au dat viaţă, să iubim şi pe Mântuitorul Care ne dăruieşte viaţa veşnică. Sfântul Maxim Mărturisitorul aşa ne învaţă: „Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu“.