„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cântări liturgice: Apărător şi ocrotitor al drept-măritorilor creştini
"Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine, cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă!"
Troparul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este o cântare prin care aducem cinstire Sfântului şi deopotrivă un imn de laudă adus lui Hristos Dumnezeu Cel preaslăvit întru sfinţii Săi. Textul ne dezvăluie misiunea sa de apărător şi ocrotitor al drept-măritorilor creştini şi surprinde momentul apropierii sfârşitului vieţii sale pământene, când, închis fiind într-o temniţă din Tesalonic, l-a binecuvântat pe ucenicul său Nestor înainte de lupta împotriva păgânului Lie, care defăima Biserica Împăratului Hristos. Chiar dacă nu ni se prezintă felul cum a fost martirizat, sinaxarul zilei de 26 octombrie ne relatează că, prin împungere cu suliţa, sfidând deşertăciunea mincinoasei credinţe idolatre a chinuitorilor păgâni, a acceptat să primească moarte de martir. Întărit fiind în credinţă, nădejde şi iubire de Dumnezeu şi primind de la El răbdare în încercări, şi-a mântuit sufletul. Iubirea faţă de Hristos, Cel Care S-a jertfit pentru noi, a biruit în sfânt teama de moarte şi de durere. Astfel, pentru oricine are negrăită şi nemărginită dragoste pentru Mântuitorul său, viaţa veşnică este mai presus decât cea trecătoare; de aceea, el a ales să dea pe cele vremelnice şi pământeşti în locul celor veşnice şi cereşti. Deci din tropar învaţăm că mucenicul Dimitrie este mare apărător al nostru în vreme de necazuri şi strâmtorări şi pururea rugător pentru noi înaintea Arhiereului Hristos, cerându-I să reverse asupra noastră mila Sa cea nemăsurată. Totodată, învăţăm că trebuie să avem curaj şi îndrăzneală în cele dumnezeieşti şi să nu ne lăsăm intimidaţi sau să ne părăsim credinţa atunci când se abat asupra noastră tot felul de primejdii şi încercări. Sfântul rămâne pentru creştini o pildă vie de mărturisire a credinţei, de curaj în cele duhovniceşti şi un părinte ocrotitor şi pururea rugător pentru noi înaintea lui Dumnezeu.