„Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face binele!”

Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat grăiesc ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban. Matei 5, 20-26

În „Predica de pe munte”, Sfântul Evanghelist Matei ne îndreaptă atenţia spre învăţăturile pe care ni le-a dat Domnul Iisus Hristos. Precizăm că, la începutul activităţii publice a Mântuitorului, învăţăturile Sale erau asemenea sfaturilor părinteşti. Întâi Domnul Hristos ne învaţă şi apoi ne prezintă şi consecinţele neascultării. În cuvintele citite, accentul cade pe felul cum trebuie să ne comportăm cu semenii noştri: cu fraţi, rude, prieteni, colegi de serviciu, vecini sau simpli oameni. Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău nu o vede nicăieri. Bunele relaţii sunt preferabile celor tensionate. Domnul Hristos ne arată că până şi darul pe care doreşti să-l oferi lui Dumnezeu trebuie să fie fructul armoniei. Atunci când nu ne putem înţelege cu cineva, se sapă o groapă adâncă în sufletele noastre. Acolo va fi îngropat tot ceea ce este bun şi înălţător în fiecare dintre noi. Sfântul Grigorie de Nazianz aşa ne învaţă: „Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face binele!”