„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
„Cine fuge de Cruce, fuge de Dumnezeu”
Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Marcu 8, 30-34
Ne surprinde faptul că Domnul Iisus Hristos a fost foarte explicit când a vorbit ucenicilor Săi despre pătimirile Sale. Nu S-a mai folosit de parabole sau cuvinte mai greu de înţeles. Cu siguranţă, nici unul dintre Apostoli nu s-a gândit că Bunul lor Învăţător ar putea fi răstignit. De ce să răstigneşti pe cineva care a vindecat, a mângâiat şi a adus speranţa în multe inimi? Chiar Petru, mai în vârstă fiind, a avut cuvinte de dojană la adresa Sa. Buna sa intenţie s-a izbit de voia lui Dumnezeu. Nu întotdeauna bunele intenţii sunt o puternică temelie pe care se pot zidi faptele bune. Când Mântuitorul l-a mustrat pe Petru, de fapt ne-a îndreptat atenţia spre cruce şi jertfa crucii. Pe Fiul lui Dumnezeu nu-L putem urma doar declarativ, doar cu intenţii de conjunctură. Vrei să-L urmezi, trebuie să te înarmezi cu Sfânta Cruce. Ea ne smereşte, însă ne şi înalţă; ea ne ocroteşte, însă ne şi pune la încercare. Sfântul Teodor Studitul ne învaţă aşa: „Cine fuge de Cruce, fuge de Dumnezeu”.