Cuvântul ierarhului: Întruparea lui Hristos — Taina cea din veci ascunsă

Preasfinţite Părinte, ne apropiem de marele praznic al Naşterii Domnului. Vă rugăm să ne spuneţi de ce este importantă întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru om?

Creştinismul, prin Taina Întrupării, nu prezintă doar un mesaj pe care Dumnezeu îl trimite omului, ci descoperă pe Dumnezeu ca persoană care vine în lume. Mesajul creştin nu este o idee, o concepţie, o ideologie, ci este un Adevăr dumnezeiesc întrupat, Adevărul în Persoană. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că în persoana lui Dumnezeu-Cuvântul se deschide nesfârşitul dragostei şi libertăţii în Dumnezeu.

După căderea protopărinţilor noştri, omul s-a îndepărtat mult de Dumnezeu. Vedem în Scriptura Vechiului Testament că Dumnezeu a trimis poporului iudeu semne şi minuni despre prezenţa şi lucrarea Logosului în lume. Acesta a şoptit cuvintele legii în inimile proorocilor, care erau vocea Domnului printre oameni, cei care mărturiseau faptele dreptăţii şi condamnau nedreptatea şi idolatria din sânul poporului.

Dumnezeu-Tatăl ne iubeşte, căci suntem fiii Săi, şi citim în Sfânta Scriptură şi ne rugăm în Sfânta Liturghie că din iubire El reface legătura puternică dintre om şi Dumnezeu prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care acceptă să primească trup asemenea nouă şi să vină în mijlocul nostru cu smerenie ca să ne călăuzească către viaţa cea veşnică. Astfel Fiul lui Dumnezeu nemărginitul, neîncăputul, primeşte limită, primeşte trup, manifestându-şi în acest fel iubirea pe care o are faţă de întreaga creaţie. Se supune legilor firii, vieţuieşte în pământul acesta ca Fiu al lui Dumnezeu, dar şi ca Fiu al Omului, ca fiu al Fecioarei Maria, şi prin această naştere mai presus de fire uneşte cerul cu pământul.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu denotă că vieţuirea omului în această lume nu este fără un scop, ci este una bine definită. Minunile pe care Le săvârşeşte nu sunt numai prilej de bucurie, ci în acelaşi timp sunt învăţături despre felul în care omul vieţuind poate să se întâlnească cu Dumnezeu. Aceasta este şi învăţătura Bisericii, după cum spunea Sfântul Grigore de Nazianz, că rolul Bisericii nu este doar să-i ţină pe oameni în biserică, ci să le arate calea spre îndumnezeire, iar această cale necesită etape pe care creştinul trebuie să le parcurgă.

Marele praznic al Naşterii este un eveniment mai presus de legile firii. Ştim că acolo unde Dumnezeu doreşte se biruiesc legile firii. Pentru cel care primeşte cu întreaga minte şi inimă această minune a Întrupării este un început al vieţuirii creştineşti, căci avem credinţa că Evanghelia ne descoperă şi ne prezintă Adevărul.

La Întruparea Domnului Hristos suntem martori ai smereniei depline pe care o manifestă Fiul lui Dumnezeu; vedem că Pruncul Iisus se naşte în iesle, iar Fecioara Maria şi dreptul Iosif nu găsesc un adăpost în lumea aceasta pentru Fiul lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl putea să rânduiască naşterea Fiului într-un alt loc, dar sensul Naşterii acesteia smerite este acela de a arăta că Domnul Hristos vine în lume pentru fiecare dintre noi oamenii şi nu contează categoria socială din care facem parte. Dumnezeu ne doreşte pe fiecare dintre noi întru împărăţia Sa, El vrea ca toţi oamenii "să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină".

Momentul Naşterii Mântuitorului este cel care a influenţat şi schimbat întregul mers al istoriei umanităţii. Scriitorul C. S. Lewis scria în volumul "Treburi cereşti" că "Naşterea Domnului îi afectează atât pe oamenii care au trăit înainte de Hristos, cât şi deopotrivă pe cei ce au trăit după El. Îi afectează pe oamenii care nu au auzit niciodată de El. Este ca şi cum ai lăsa să cadă într-un pahar cu apă un singur strop din altceva, care dă un nou gust sau o nouă culoare întregului conţinut".

Aceasta descoperă dimensiunea cosmică a Naşterii Domnului asupra întregului univers. Înţelepţii greci dinainte de naşterea lui Hristos învăţau că omul este un microcosmos, dar Sfinţii Bisericii, mai precis Sfântul Maxim Mărturisitorul, vorbesc despre om ca macrocosmos, deoarece pentru Hristos a fost creat totul în această lume şi de aceea El este capul adevăratei umanităţi. Aceasta este "taina cea din veci ascunsă neamurilor" (Col. 1, 26). Omul a fost creat dintru început spre Hristos, ne spune Nicolae Cabasila, ca să poată primi pe Mântuitorul.

În rugăciunea a doua de la canonul de dinainte de Împărtăşanie cerem ca Domnul să vină "şi în ieslea necuvântătorului meu suflet". Cum ar trebui să se pregătească mai bine creştinul ca Domnul să se odihnească în sufletul său?

Prin multă credinţă şi prin rugăciune. "Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo" (Epistola Sobornicească a Sfântului Iacov 1, 6). Este nevoie de credinţă şi multă rugăciune. Aşa cum ne pregătim pentru întâlnirea cu oaspeţii care ne vizitează casa, cu prietenii pe care nu i-am văzut de mult timp, sau aşa cum un medic chirurg se pregăteşte pentru a intra în sala de operaţie spre a face un bine pacientului, tot aşa un creştin în această perioadă a Naşterii Domnului trebuie să-şi pregătească mintea, sufletul, inima, trupul şi cugetul ca Domnul Hristos să vină şi la el. Omul trebuie să practice acum postul, să se roage prin participarea la rugăciunile şi slujbele Bisericii, rugăciuni şi imne atât de frumoase şi cu o bogată învăţătură teologică, specifice acestei perioade, "Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L" ş.a.

În Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se spune: "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea" (Ioan 3, 16-17).

Acum creştinul trebuie să arate mai multă atenţie faţă de aproapele său, faţă de dificultăţile materiale sau duhovniceşti în care se află el. Şi în acest mod putem să ne apropiem de Sfântul Potir, să ne împărtăşim de Trupul şi Sângele Mântuitorului cu credinţă şi cu dragoste, având bucuria conştientă şi deplină a prezenţei Mântuitorului Iisus Hristos în sufletele noastre.