Cuvântul ierarhului: Semnul iubirii lui Dumnezeu pentru om

Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit Nicolae, cum e văzută sărbătoarea Naşterii Domnului astăzi şi cum era în urmă cu ceva vreme?

Sărbătoarea Naşterii Domnului este una din cele mai semnificative sărbători ale creştinilor, întrucât ideea centrală care se desprinde din orice moment al Crăciunului este aceea că Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii şi că vrea să ne mângâie şi să ne ajute pe fiecare în parte. De aici rezultă că nimeni nu trebuie să lipsească de la sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, Dumnezeu făcând "să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Matei 5, 47).

Farmecul sărbătorii vine din bucuria cerului şi a pământului în acelaşi timp, întrucât cele de sus se bucură împreună cu cele de jos în acelaşi duh de pace şi înţelegere între oameni, fapt ce reiese cu limpezime din cântarea îngerească de la Betleem: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bunăvoire". Popularitatea sărbătorii venită din glasul colindelor se leagă de aceea că ne duce cu gândul la naştere tocmai în aceste zile de acum, când atâtea femei recurg la orice mijloace pentru a ucide viaţa care e gata să se nască.

Crăciunul se arată astfel a fi descoperirea pe care ne-a făcut-o Dumnezeu prin Iisus Hristos că ne iubeşte pe toţi în acelaşi mod gratuit, iar noi toţi trebuie să-I răspundem în mod liber şi conştient prin iubire, faţă de cei din jur şi implicit faţă de Dumnezeu Însuşi.

Înainte de Revoluţie oamenii erau trişti şi necăjiţi pentru lipsurile materiale pe care le aveau, dar simţeau bucuria sărbătorilor în mod deosebit, pentru că Îl vedeau pe Dumnezeu ca singura lor scăpare şi alinare. De aceea trăiau profund sărbătoarea Naşterii Domnului cu gândul că izbăvirea este de la Dumnezeu, de unde a şi venit. Astfel erau multe datini şi obiceiuri în satele şi comunele noastre, cum ar fi umblatul în zorii zilei pe la casele oamenilor, unde se cântau colinde şi se primeau mere şi nuci sau se încrestau beţe de alun pe care tinerii le purtau în mâini şi le ziceau colinde, iar la casele unde mergeau cântau troparul Naşterii Domnului. Din păcate, aceste obiceiuri s-au mai pierdut din cauza depopulării satelor, dar şi priorităţii care se acordă astăzi bunurilor materiale. Nu putem trece cu vederea nici dezinteresul multora de a-şi forma o familie, o casă, un cămin unde să vină copiii şi să crească cu frică şi dragoste faţă de Dumnezeu şi de cele sfinte. Toate acestea ne arată că lungii ani ai totalitarismului au lăsat urme adânci în conştiinţa tuturor. În plus, degradarea materială a societăţii de astăzi este şi rezultatul unei degradări spirituale evidente, care ne îngrijorează şi ne determină să fim mult mai conştienţi de rolul nostru, al Bisericii, în viaţa credincioşilor, pentru că altfel, dacă ne însuşim păcatele vremilor, vom fi resposabili înaintea lui Dumnezeu.

Aşadar, să nu uităm în aceste zile şi de confraţii noştri care trec prin greutăţi foarte mari şi să fim cei dintâi care le întindem o mână de ajutor, neuitând nici de cei aflaţi în spitale, aziluri, case de copii, adică de toţi cei ce au nevoie de sprijin. Fie ca Hristos Domnul să binecuvânteze şi să facă să rodească în noi dorinţa de a sluji cu toată inima lui Dumnezeu şi aproapelui nostru.