Cuvântul ierarhului: Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută

Înalt Preasfinţite Mitropolit Irineu, mai sunt două zile până la marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Cum aţi putea descrie aceste clipe de aşteptare a marelui moment?

Momentele emoţionante, premergătoare Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, fac să vibreze sufletele tuturor credincioşilor din întreaga lume. Acest mare praznic cuprinde "şi cerul, şi pământul, şi cele dedesupt" (Canonul Învierii, Cântarea a III-a), pentru că Fiul lui Dumnezeu este Creatorul întregului neam omenesc şi atunci când El se pogoară la noi cuprinde întreaga creaţie, plăsmuită cu mâinile Sale. El iese din veşnicia Sa şi vine în timp ca timpul să se sfinţească şi omul să-şi poată lucra mântuirea. Se face om ca firea noastră să ajungă, în persoana Sa, la înălţimea Dumnezeirii. În felul acesta focul cel ceresc cuprinde metalul cel ruginit şi înnegrit al firii noastre, îl purifică şi apoi îl face să fie una cu Dumnezeirea.

Această coborâre a lui Dumnezeu în lume, prezisă şi anunţată de proorocii şi drepţii Vechiului Testament, are legătură cu pregătirea omenirii pentru primirea Sa. A venit "la plinirea vremii" (Galateni 3, 24), atunci când prăpastia păcatului se adâncise şi îndepărtarea noastră de Dumnezeu devenise tot mai mare.

Cât de importante sunt colindele în iconomia Întrupării Mântuitorului Hristos?

Colindele sunt legate de aceste momente sfinte. În graiul popular, autorul anonim, credinciosul, care a citit Sfânta Evanghelie şi a înţeles mesajul ei, a rânduit aceste cuvinte înţelepte după un limbaj poetic pentru a aduce cântare de laudă lui Dumnezeu. Sentimentele sale sunt curate, ieşite parcă dintr-o inimă de copil. Prin urmare, colindele cuprind atât maturitatea bărbatului desăvârşit, cât şi naivitatea copilului care se aşază şi meditează la mesajul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Această compoziţie literară este fără îndoială un mesaj îngeresc. Vedem cum colindătorii se aseamănă îngerilor, se amestecă în ceată îngerească pentru a vesti venirea Fiului lui Dumnezeu. În această armonie, cuvântul Evangheliei este atât de prezent! Auzind colindele ne ducem cu mintea la momentele naşterii Mântuitorului Hristos. Vedem peştera, vedem animalele care sunt în peşteră, o vedem pe Preasfânta Născătoare, pe Dreptul Iosif, pe îngeri şi pe toţi cei care sunt de faţă la această dumnezeiască taină. În acest plan, timpul lasă un spaţiu mai puţin cunoscut, momentul Naşterii, care este taină. Nici nu putea să fie surprins de această descriere a cântecului şi a mesajului evanghelic, pentru că numai Preasfânta Născătoare ştie cum a fost Naşterea Fiului lui Dumnezeu. De aici înţelegem de ce a fost aleasă peştera şi nu o casă de oaspeţi. Deoarece nimeni nu trebuia să vadă taina Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Dacă naşterea unui prunc pământesc este un moment intim pentru orice mamă, Naşterea Fiului lui Dumnezeu este un moment îngeresc, dumnezeiesc. În taina nopţii, în taina peşterii, în măruntaiele pământului, departe de ochii curioşi ai lumii, se naşte Fiul lui Dumnezeu.

Deşi în colinde se vorbeşte foarte des despre "seara lui Crăciun", deodată suntem transpuşi într-un alt registru, "dimineaţa lui Crăciun". Aceste lucruri trebuie să le legăm de Sfânta Scriptură pentru a le înţelege mai bine. Cum se face că acum este seară şi deodată dimineaţă? Trebuie să ne ducem cu mintea la ultimul moment al şederii lui Adam în Rai. De aici trebuie înnodată istoria. Adam este scos afară din Rai în amurgul serii. De atunci omenirea a continuat să trăiască în noapte. Este de la sine înţeles că, deşi vorbim despre aceste clipe, totuşi, fără lumina lui Dumnezeu, omenirea se îndrepta spre un întuneric perpetuu, spre un spaţiu separat şi despărţit de Creator. Venirea Mântuitorului Hristos în lume deschide noi perspective, căci "Soarele dreptăţii ni s-a arătat nouă". De data aceasta nu ne mai conducem după aştri cereşti, pentru că aceştia singuri se închină Creatorului. Creaţia însăşi ne spune cine este Creatorul ei şi ne îndeamnă să nu o idolatrizăm. Aşa se face că Mântuitorul Hristos este "Răsăritul răsăriturilor", adică Cel care face răsăriturile, Cel care face ca lumea să răsară în continuare şi să aibă prin El un răsărit al bucuriei, aşa cum foarte frumos arată colindele.

Cu privire la momentul naşterii Mântuitorului Hristos există un con de umbră. Nici evangheliştii nu comentează acest lucru. Că s-a născut seara, sau la miezul nopţii, sau dimineaţa, cert este că a adus în viaţa noastră zorii zilei celei adevărate.

Vorbiţi-ne despre semnificaţia lui Moş Crăciun, acest personaj atât de mediatizat în lumea de astăzi. Cum ar trebui să privim subiectul din perspectivă creştină?

Moş Crăciun este un personaj anonim. Nu este o persoană concretă, ci se defineşte ca un simbol, ceva care vine din timp, pentru că este bătrân, şi pleacă. Anunţă ceva şi pleacă. Parcă ne aduce din istorie speranţa pe care o aşteptăm atât de mult. El lasă în planul principal al existenţei omenirii pe Pruncul Iisus. Am putea spune că acest Moş Crăciun este istoria însăşi, timpul sau, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, "plinirea vremii". Aceasta este semnificaţia Moşului Crăciun şi nu neapărat a unuia care s-ar fi poziţionat ca persoană în planul istoric al Naşterii Domnului. În felul acesta înţelegem colindele, atât de importante în viaţa noastră creştină, dezvoltate atât de mult în etosul românesc. La noi colindul este creştin, alcătuit şi dantelat de înaintaşii noştri cu atât de frumoasele "cuvinte coroniţe" ale frumuseţii literate şi imnologiei ortodoxe.