Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Al cui e chipul acesta în inscripţia de pe el? Iar ei I-au zis: Ale Cezarului. Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El. Marcu 12, 13-17
Dacă L-am avea acum pe Domnul Iisus Hristos în faţa noastră şi El ne-ar întreba ce-I dăm lui Dumnezeu şi ce-i dăm Cezarului, oare ce I-am răspunde? Uneori suntem atât de prinşi sub povara cezarilor lumii acesteia, încât uităm de Dumnezeu. Să facem un experiment simplu! Întrebaţi-vă cât din cele şapte zile ale unei săptămâni Îi oferim lui Dumnezeu? Câte minute din cele 24 de ore Îi dăruim lui Dumnezeu? Pentru unii e foarte mult chiar şi câteva clipe. Obosesc degrabă sau se plictisesc temeinic. Am ajuns să fim robii unei false sau aparente libertăţi. Nu-L mai căutăm pe Dumnezeu în sufletul nostru, ci sperăm să-L găsim pe rafturile magazinelor. Nu mai avem timp de rugăciune, pentru că cezarii mass-mediei ne-au înrobit. Mulţi, versaţi şi nesăţioşi sunt cezarii ce doresc subjugarea noastră. Ce şi cât mai suntem dispuşi să-I oferim lui Dumnezeu? Sfântul Nicolae Velimirovici aşa ne învaţă: „Şcoala să fie cu credinţă, politica cu cinste, oastea cu dragoste de ţară, statul cu binecuvântarea lui Dumnezeu”.
