„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată,
05 Noi, 2024
Dicţionar liturgic
orarul - o piesă vestimentară liturgică, specifică diaconilor.
Orarul are forma unei fâşii de stofă având lungimea de aproximativ 4 metri, brodată cu fir care formează desene în formă de cruce. Materialul din care este făcut este la fel cu materialul folosit pentru stiharul diaconesc. Orarul se poartă pe umărul stâng, astfel ca un capăt să atârne pe spate, până jos la picioare, iar celălalt capăt se trece peste piept, pe sub braţul drept şi se aduce pe la spate, tot pe umărul stâng şi cu capătul atârnat pe piept. Diaconul prinde acest capăt cu trei degete de la mâna dreaptă şi îl ridică în sus (până în dreptul frunţii) în timp ce se rostesc ecteniile sau alte formule liturgice, prin care credincioşii sunt îndemnaţi la rugăciune. Se numeşte orar (de la lat. oro, orare â a se ruga) pentru că în vechime el era o fâşie de pânză albă pe care diaconul o purta pe mână şi dădea cu ea semn credincioşilor când să se roage. Despre simbolismul orarului, Sf. Simeon al Tesalonicului spune că el înseamnă „firea cea nevăzută a îngerilor şi, atârnând pe umeri, înseamnă aripi; pe el e scris întreit sfânta cântare a îngerilor“; şi tot el spune că diaconul încinge cruciş orarul, înainte de împărtăşanie, „imitând prin aceasta pe serafimi, care îşi acoperă ochii în semn de umilinţă, căci nu cutează a privi slava lui Dumnezeu“.
