„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
06 Dec, 2025
Dicţionar liturgic
duminica (kiriaki imera â ziua duminicii; lat. dominica dies): sărbătoarea săptămânală religioasă şi de odihnă a creştinilor, prin care s-a înlocuit sabatul iudaic. Este ziua în care Mântuitorul Hristos a înviat din morţi, inaugurând eonul împărăţiei veşnice, este ziua în care Hristos a trimis Duhul Sfânt peste Biserica Sa, născându-se instituţia eclezială divino-umană. Duminica este amintită şi în Sf. Scriptură ca zi a vedeniei eshatologice a Sf. Ioan Evanghelistul (Apocalipsa 1, 10). Duminica este şi ziua venirii întru slavă a Mântuitorului la sfârşitul lumii. Este numită Duminica Domnului şi în „Didahia celor 12 Apostoli“, una dintre cele mai vechi scrieri creştine. Credincioşii recrutaţi dintre păgâni o numeau Ziua soarelui (Dies solis), pornind şi de la paralelismul între Hristos - Soarele dreptăţii, ca izvor al luminii veşnice, care a zis: „Eu sunt lumina lumii...“ (Ioan 8, 12) şi astrul zilei - izvorul luminii create. Din sec. al IV-lea, duminica creştină s-a generalizat. La început, duminica era pentru creştini numai zi de cult, de adunare şi rugăciune pentru comemorarea Învierii lui Hristos, care a avut loc în prima zi după sabat sau „prima zi a săptămânii“, cum spune Sfânta Scriptură a Noului Testament, vorbind despre minunea Învierii (Matei 28, 1; Marcu 16, 2; Ioan 20, 1; Faptele Apostolilor 20, 7; I Corinteni 16, 2). Cu timpul, a devenit şi ziua de odihnă a creştinilor, înlocuind sabatul iudaic, iar împăratul Constantin cel Mare o consfinţeşte, prin lege de stat, ca zi de odihnă pentru întreg Imperiul Roman, în anul 321 A.D.
