Dicţionar liturgic

Mânecuţe (epimanikia - epimanichia) - numite în vechime rucaviţe, sunt piese vestimentare liturgice prezente în veşmintele diaconului, preotului şi arhiereului.

Ele se îmbracă peste stihar. Mânecuţele se strâng cu şnururi în jurul mâinilor, pentru a nu incomoda mişcările liturgice ale preotului. Fiecare mânecuţă are o cruce brodată pe ea, pe care preotul o sărută înainte de a o îmbrăca.

La îmbrăcarea mânecuţei pe mâna dreaptă, preotul rosteşte rugăciunea: „Dreapta Ta, Doamne, s-a preaslăvit întru tărie. Mâna Ta cea dreaptă a sfărâmat pe vrăjmaşii Tăi, iar cu puterea mâinii Tale ai zdrobit pe cei potrivnici“. Mâna dreaptă a preotului este cea care binecuvintează, sfinţeşte, frânge Sfântul Trup al lui Hristos şi alungă diavolii cu semnul Sfintei Cruci. Sf. Ioan Gură de Aur spune că, la Liturghie, Hristos săvârşeşte toate, doar împrumută vocea şi mâna preotului. De aceea, Liturghia nu este doar un ritual solemn liturgic, ci este războiul înfricoşat împotriva demonilor, lupta acerbă de alungare a întunericului şi de instaurare a luminii - Hristos.

La îmbrăcarea mânecuţei pe mâna stângă, preotul rosteşte rugăciunea: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale“. Această rugăciune este preluată din Psalmul 118, 73. Semnificaţia teologică a acestei rugăciuni este aceea că preotul, fiind chipul lui Hristos, Arhiereul cel veşnic, lucrează prin mâinile sale îmbisericirea lumii, plămădeşte oamenii sfinţi prin binecuvântare şi dăruieşte prin mâinile sale de lut Trupul cel nemuritor al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cel care creează, din nefiinţa păcatului, omul îndumnezeit. Liturghia este starea de rai a lumii, re-creaţia ei din iubire şi întemeierea mistică a veacului viitor în sufletele credincioşilor. Fiul şi Duhul Sfânt sunt mâinile Tatălui, spunea Sf. Irineu de Lugdunum. Aşa că îmbrăcarea veşmintelor introduce pe preot în lucrarea mistică a Treimii de restaurare a firii căzute prin întoarcere şi prin hrănire din Dumnezeu, adică prin Spovedanie şi Împărtăşanie.