„În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele, iar
Dicţionar liturgic
Harţi este un termen popular pentru a denumi zilele de dezlegare a postului, miercurea şi vinerea din anumite săptămâni ca: Săptămâna Luminată, săptămâna întâi de după Paşti, săptămâna întâi de după Rusalii; miercuri şi vineri din răstimpul dintre Naşterea şi Botezul Domnului, miercuri şi vineri din „săptămâna brânzei“ (după Duminica Vameşului şi a Fariseului).
Dacă marile sărbători Naşterea şi Botezul cad miercuri sau vineri, postul nu se mai ţine. Termenul de harţi se crede că este o prescurtare din greaca nouă, o formă stâlcită a cuvântului armean „araciovoroh“ (termen bisericesc - araciovorat), postul premiţiilor sau postul premergător Păresimilor, care la armeni se termină în sâmbăta Sfântului Serghie (Sarchis), cu două săptămâni înaintea Postului Paştelui (numai la armeni şi Postul Sfântului Serghie).



.jpg)


