„În vremea aceea au ieșit Iisus și ucenicii Lui prin satele Cezareei lui Filip. Și, pe drum, i-a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt Eu? Iar ei au răspuns Lui, zicând: Unii
Dicţionar liturgic
- Theotokos (lat. Dei genitrix - Născătoare de Dumnezeu) este denumirea dată de Biserică Maicii Domnului. Dogma mariologică ortodoxă mărturiseşte pururea fecioria Maicii Domnului, Theotokia - calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu.
Împotriva acestei dogme s-au ridicat nestorienii, care susţineau că Maria nu L-a născut pe Iisus-Dumnezeu, ci numai pe Iisus-Omul. Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului (428), susţine separarea totală a celor două naturi ale lui Hristos, cea divină şi cea umană. El a fost condamnat la Sinodul Ecumenic din Efes (431). De la acest termen a derivat denumirea de Teotokarion (sau Theotokar) care este o carte de slujbă în care sunt cuprinse Canoanele Născătoarei de Dumnezeu (Tipicul bisericesc, ediţia a II-a, 1907, p. 312). (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)





