Dicţionar liturgic

Sacosul este un veşmânt liturgic purtat numai de arhierei la Sfânta Liturghie, în formă de sac, lung până la genunchi, cu mâneci scurte şi largi. El se îmbracă peste stihar.

La început, sacosul a fost un veşmânt împărătesc, iar mai târziu, împăraţii bizantini au dăruit acest veşmânt patriarhilor de Constantinopol, iar aceştia, la rândul lor, îl îmbrăcau numai la cele trei mari sărbători ale anului: Naşterea Domnului, Învierea şi Cincizecimea. Începând cu secolul al VI-lea, sacosul a început să fie purtat şi la Roma de episcopii occidentali, iar în Răsărit de patriarhul Alexandriei. În secolul al IX-lea, i s-a modificat puţin forma, desfăcându-i-se marginile laterale şi adăugându-i-se în ambele părţi clopoţei de aur, după imitaţia veşmântului arhieresc (meilul) din Vechiul Testament (Ieşire 28, 31-35 şi 39, 25-26). Clopoţeii cu care se încheie cele două părţi laterale ale sacosului simbolizează cuvântul lui Dumnezeu, care trebuie să iasă din gura episcopului, iar numărul lor (câte şase în fiecare parte) reprezintă glasul propovăduirii celor 12 Apostoli, care au răspândit cuvântul Sfintei Evanghelii în toată lumea.

În secolul al XIII-lea, sacosul începe să fie purtat şi de exarhi, adică de arhiepiscopii care îşi aveau reşedinţa în centrele urbane reprezentative ale Imperului Bizantin (Corint, Tesalonic, Heracleea, Cezareea, Efes). În secolele următoare (XIV-XV), li se îngăduie şi mitropoliţilor să-l poarte şi abia din secolul al XVIII-lea devine veşmânt general valabil pentru toţi arhiereii.

După unele mărturii, chiar împăratul Constantin cel Mare i-ar fi dăruit episcopului Macarie al Ierusalimului un sacos, în semn de veneraţie.

Sacosul simbolizează smerenia şi jertfelnicia Mântuitorului, dar şi umilinţa celor care se pocăiau în sac şi în cenuşă. El aduce aminte de hlamida roşie cu care a fost batjocorit Mântuitorul şi de cămaşa lui Hristos, ţesută în întregime dintr-o bucată, simbolizând Biserica creştină, a cărei conducere spirituală şi purtare de grijă o iau arhiereii asupra lor. Sacosul nu este croit din bucăţi, ci din întreg, aşa cum Biserica lui Hristos este una şi întreagă de la o margine la cealaltă a pământului.