„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
25 Noi, 2024
Dicţionar liturgic
catavasia este primul imn (strofă, stihiră) dintr-o cântare a unui canon. Etimologic catavasie vine din grecescul - coborâre şi se referă la coborârea Mântuitorului Hristos la iad. Fiecare sărbătoare îşi are catavasiile formate din irmoasele odelor din canonul sărbătorii respective. O altă explicaţie a denumirii de catavasie este că la începuturile Bisericii, cântăreţii celor două strane veneau în mijlocul Bisericii, adică se coborau din strane, pentru a cânta despre pogorârea Mântuitorului. Catavasiile împreună cu irmoasele (primele strofe) canoanelor sunt conţinute în cartea de cult numită Irmologhion. Există şi cartea numită Catavasier, care conţine catavasiile tuturor praznicelor împărăteşti, rugăciunile şi cântările Vecerniei, Utreniei, Liturghiei.
Spre exemplu, catavasiile Naşterii Domnului, care se cântă la Utrenie încă din ziua sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Templu pe 21 noiembrie. Din această zi, Biserica intră în atmosfera de taină şi de bucurie sfântă a Crăciunului, înainte prăznuind Naşterea Pruncului Iisus. Catavasiile Naşterii Domnului sunt o prelucrare a Omiliei rostite de Sfântul Grigorie de Nazianz în noaptea de Crăciun a anului 380 A.D., prin care marele ierarh proclamă smerenia dumnezeiască a Pruncului veşnic şi unirea lui Dumnezeu cu umanitatea pentru veşnicie în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos: „Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, Cântaţi Domnului tot pământul, Şi cu bucurie popoare, lăudaţi-L, Căci s-a preaslăvit!“. În aceste cuvinte se arată paradoxul teologic al Naşterii Domnului: smerenia devine slavă, adâncul devine înălţime spirituală, timpul se uneşte cu eternitatea în persoana Pruncului divin, spaţiul cuprinde în sine nemărginirea, punctul conţine întregul univers într-un mod unic, viaţa lumii se umple de viaţa infinită a lui Dumnezeu, fragilitatea Pruncului asumă în sine atotputernicia Celui ce a zidit întregul univers. Bucuria Naşterii Domnului este o bucurie veşnică, ce se revarsă nou şi înnoitor pentru întreaga făptură, ca o nouă naştere a lumii în Hristos.
