Dicţionar religios: Ce sunt mânecuţele?

Pornim prin a spune că mânecuţele sunt veşminte liturgice purtate de toate cele trei trepte ierarhice. "Éπιμανíκια" în limba greacă sau "manipuli" în limba latină, mânecuţele se pun peste marginea mânecilor stiharului pentru a le strânge, având scop principal ca mişcările mâinilor să nu fie stânjenite.

Cât priveşte originea lor, aceasta este neclară. Pe de o parte, observăm că ele nu au un corespondent în legea Vechiului Testament, aşa cum se întâmplă cu celelalte veşminte. Pe de altă parte, se consideră că îşi au originea în mănuşile împăraţilor, pe care le îmbrăcau în chip special pentru a primi Sfânta Euharistie în mână. Această origine este însă puţin probabilă.

Tot la fel, unii teologi susţin că aceste piese vestimentare s-ar fi format din "manipulum", adică un şervet obişnuit sau o batistă mai mare, purtată în vechime de laici pentru a-şi şterge sudoarea de pe faţă. Una din cele mai plauzibile păreri teologice cu privire la originea lor se referă la faptul că mânecuţele au luat naştere din garniturile sau benzile de broderie care ornau în vechime mânecile stiharului, numite "lora tunicae". Simbolistica acestor piese se consideră că ar avea legătură cu iudeii care au legat mâinile lui Iisus spre a-L duce la judecată, în faţa lui Ana şi a lui Caiafa. Apoi, se consideră că pentru a fi uşor curăţate, dar şi pentru a fi ferite de deteriorare, marginile mânecuţelor de la stihar au fost desfăcute de la acesta, formând în acest mod o piesă vestimentară deosebită şi nouă, având o formă de manşetă. De asemenea, astăzi se confecţionează din acelaşi material cu veşmintele exterioare.

În plus, mărturii despre existenţa şi folosirea mânecuţelor în forma şi denumirea de azi avem abia în secolul al XI-lea. De pildă, până în secolul al XII-lea, purtarea lor era destinată exclusiv episcopilor. Cât priveşte purtarea lor de către preoţi şi diaconi, a fost introdusă mai târziu, fiind generalizată prin secolele XV-XVII.

Nu trebuie uitat că diaconii poartă aceste veşmine numai la oficierea Sfintei Liturghii, în timp ce preoţii şi arhiereii, la slujbele unde sunt întrebuinţate toate veşmintele liturgice. De asemenea, la îmbrăcarea lor se sărută crucea de pe ele, fiind rostită o rugăciune. În primul rând, când este aşezată piesa pe mâna dreaptă se spune: "Dreapta Ta, Doamne, s-a preaslăvit întru tărie; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a sfărâmat pe vrăjmaşi şi cu mulţimea slavei Tale ai zdrobit pe cei potrivnici" (Ieşire 15, 6-7). În al doilea rând, la aşezarea pe mâna stângă se spune: "Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit; înţelepţeşte-mă şi mă voi învăţa poruncile Tale" (Ps. 108, 73).

Având în vedere că mâna este membrul prin care se exercită forţa de lucru a omului, mânecuţele simbolizează puterea lui Dumnezeu Care dă tărie slujitorilor Săi.

În loc de concluzii putem aminti frumoasele cuvinte ale Sfântului Simeon al Tesalonicului, care spune: "Mânecuţele închipuiesc lucrarea lui Dumnezeu cea atotfăcătoare, dar şi legăturile mâinilor Mântuitorului, cu care, fiind legat, a fost adus la Pilat".