Duhovniceşti: Săracii sunt vistiernicii bunurilor făgăduite

Grabnic şi fără zăbavă să te arăţi când e vorba de a hrăni pe cel nevoiaş! Să nu crezi că vei păgubi dacă dai. Nu-ţi fie teamă: roada milosteniei tale va creşte bogat, iar dacă dai, îţi vei umple casa de rodul bunătăţilor.

Dar poate că vei zice: şi eu sunt sărac. Fie! Dă totuşi cât ai, căci Dumnezeu nu-ţi cere ceva ce-i peste puteri. Tu să dai pâine, altul un pahar cu vin, iar altul o haină şi astfel suferinţa în care se zbate un om poate fi înlăturată. Nici Moise n-a primit de la un singur om tot ce avea nevoie pentru terminarea cortului mărturiei, ci a adunat de la tot poporul (Ieş. 35, 5-35). Căci aurul l-a dat unul, argintul altul, un altul mai sărac a dăruit pielea, iar altul care era cel mai sărac dintre toţi a dăruit doar câteva fire de lână. Oare, nu ştii că şi banul văduvei (Marcu 12, 42) a ajuns să întreacă până şi darurile celor bogaţi? Căci ea a dat tot ce avea, pe când ceilalţi doar o mică parte.

Nu fi nepăsător faţă de cei ce zac ca şi cum n-ar fi vrednici de nimic! Gândeşte-te bine cine sunt ei şi vei afla valoarea lor ca unii care şi ei sunt îmbrăcaţi cu chipul Mântuitorului. Căci iubitorul de oameni Dumnezeu i-a uns cu chipul Său propriu ca prin el să îmblânzească pe cei nesimţiţi şi urători de săraci, după cum şi cei care se năpustesc asupra lor îşi pun în faţă chipul împăratului, pentru ca avându-şi înainte chipul celui ce stăpâneşte peste tot, să potolească şi să astâmpere pe cel nepăsător. Săracii sunt vistiernicii bunurilor făgăduite, ei sunt paznicii împărăţiei, cei care deschid uşile celor buni şi care le închid pentru cei învârtoşaţi la inimă şi care urăsc pe oameni. Dar, în acelaşi timp, ei sunt atât acuzatori de temut, cât şi buni apărători. Ei apără sau învinuiesc, dar nu prin cuvinte, ci aşa cum sunt văzuţi ei de Domnul şi Judecătorul lumii. Căci felul cum ne purtăm cu ei strigă înaintea Cunoscătorului de inimi mai puternic decât orice crainic.

Pentru aceştia ni s-a pus nouă înainte, prin îngerii lui Dumnezeu, şi scaunul acela înfricoşător, despre care aţi auzit de atâtea ori. Căci am văzut acolo pe Fiul Omului venind din ceruri, călcând prin văzduh ca şi cum ar păşi pe pământ, înconjurat de mulţime nesfârşită de îngeri. Am văzut apoi tronul măririi înălţându-se, iar pe el am văzut şezând pe împăratul cerurilor urmat de întreg neamul omenesc cât s-a născut pe pământ şi câţi au trăit vreodată sub soare, smulşi cu toţii în văzduh şi împărţiţi în două părţi şi venind cu toţii la scaunul de judecată. Cei din dreapta erau numiţi oi, iar cei din stânga capre, primind fiecare numirea după cum le-a fost felul purtării lor în viaţă. Şi se puneau acolo întrebări celor judecaţi de către Judecător şi se dădeau răspunsuri de către aceştia împăratului. Şi fiecare primea răsplata cuvenită: cei care au trăit în chip virtuos să guste din bucuriile împărăţiei, iar cei care au urât pe oameni şi s-au dovedit răi, pedeapsa focului, şi încă pe veci. ("Despre iubirea faţă de săraci şi despre facerea de bine", Sfântul Grigorie al Nyssei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă)