„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Dumnezeu așteaptă fapta, nu tânguirea noastră
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? (Matei 7,1-9)
***
Când citim pericopa evanghelică de astăzi, rămânem uimiţi de cuvintele Domnului Iisus Hristos. Sfaturile pe care El le oferă sunt profunde şi directe, fără cuvinte de prisos sau fraze alambicate. Hristos pune pe fiecare dintre noi în situaţia de a face primul pas. Eu să fiu cel ce nu judecă, eu să fiu cel ce nu denigrează pe fratele său; trebuie ca eu să nu fiu prilej de sminteală pentru semeni. Eu trebuie cu stăruinţă să cer, eu trebuie mereu să caut, eu trebuie să bat la uşa veşniciei. Dumnezeu nu-i apreciază pe cei etern tânguitori, pe cei care se arată mereu nemulţumiţi, pe cei care văd lumea doar prin prisma propriei persoane. Ne mai îndeamnă Mântuitorul ca noi să fim cei care ne dorim pacea şi armonia. Vom avea parte de pace dacă suntem făcători de pace, vom avea linişte dacă aducem liniştea. Un adevărat creştin este un om de acţiune, nu aşteaptă totul de-a gata, ci se implică. Când obţii ceva prin efort personal, satisfacţia este mai mare şi rezultatul îl vei preţui mai mult. (Pr. Dumitru Păduraru)