„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Fiii Împărăţiei și fiii celui rău
Ca să se împlinească ce s-a spus prin proorocul care zice: "Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii". După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. (Matei 13, 35-42)
***
Cuvintele Evangheliei de astăzi sunt explicaţiile pe care Domnul Iisus Hristos le-a oferit ucenicilor cu privire la Parabola Semănătorului. Lămuririle Sale sunt concise şi pe înţelesul fiecăruia. El a vorbit despre lume, sămânţa cea bună, fiii Împărăţiei şi fiii celui rău, despre seceriş şi sfârşitul lumii. Am putea spune că prin câteva cuvinte a fost făcută o istorie a întregului neam omenesc. Miezul parabolei este legat de rodire şi de roade. După cum va fi rodul seminţelor, aşa şi oamenii vor fi deosebiţi. Cei care au lucrat binele sunt numiţi fiii Împărăţiei, adică urmaşi ai Domnului Hristos. În schimb, cei care au lucrat doar răul, adică cei care se aseamănă neghinei, sunt numiţi fiii celui rău. La vremea secerişului, sfinţii îngeri vor da mărturie despre viaţa şi faptele fiecăruia. Dacă sfârşitul ar fi acum, sufletul meu unde va merge? Părintele arhimandrit Cleopa Ilie aşa ne învaţă: „Să aveţi către Dumnezeu inimă de fiu, către aproapele inimă de mamă şi către voi minte de judecător”.