„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fiți sfinți!
Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia X, Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, pp. 153-154
„Însă ar fi prea mult, și nu este momentul să dovedim prin strângerea de mărturii, că aceia care sunt declarați sfinți nu trebuie să fie considerați, în baza acestui fapt, ca scutiți de păcat. Așa cred numai cei care citesc Sfânta Scriptură în mod distractiv și superficial. Noi învățăm, din ea, că sunt multe deosebirile între sfinți, precum am spus și în altă parte. Acum vom spune numai că aici se cercetează explicarea locului. Sfinți se numesc (și aceștia sunt și păcătoși) aceia care sunt închinați lui Dumnezeu și au îndepărtat viața lor de preocupările de rând, pentru a sluji Domnului. Un astfel de om este numit sfânt pentru că el a încheiat cu toate celelalte îndeletniciri vulgare și s-a făgăduit slujirii Domnului. Se poate întâmpla însă că chiar în slujirea Domnului, el nu se conduce întocmai cum se cuvine și de aceea să săvârșească greșeli și păcate. Dacă cineva se separă și se sustrage de la toate activitățile pentru a cultiva de exemplu medicina sau filosofia, el nu devine dintr-o dată atât de desăvârșit, încât să nu mai facă greșeli. Dar chiar și dacă săvârșește greșeli, el tot poate ca într-o bună zi, prin muncă stăruitoare, să ajungă la desăvârșire și chiar de la intrarea lui în școală este socotit între medici sau filosofi. Asemenea și despre sfinți, îndată ce careva este angajat în studiul celor sfinte, se cuvine să fie numit sfânt, pe măsura scopului pe care și-l propune. Dacă, însă, el va săvârși greșeli încât păcătuirea îi devine obișnuită, el va fi declarat, după cum am spus, păcătos. Iar dacă nu-ți propui, ca scop, sfințenia și dacă nu te dedici studiilor celor sfinte, nu vei ști să găsești îndreptare pentru păcatul tău.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia V, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 73
„Deci, dacă ne trândăvim nu ne vom putea mântui nici cu rugăciunile altora; dar dacă suntem treji vom reuși noi înșine, mai mult decât cu rugăciunile altora. Că și Dumnezeu mai degrabă vrea să ne dea nouă harul decât altora care se roagă pentru noi, ca să avem și îndrăznire și să ne facem și mai buni, silindu-ne să potolim mânia lui Dumnezeu. Așa a miluit pe cananeanca (Matei 15, 21-28), așa a mântuit pe femeia cea păcătoasă (Luca 7, 37-50), așa și pe tâlhar (Luca 23, 43). Nici unul n-a avut mijlocitor și apărător. Nu vă spun asta ca să nu ne mai rugăm sfinților, ci ca să nu ne trândăvim, și nici cuprinși de lenevie și de somn să rugăm pe alții să facă ce trebuia să facem noi.”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XXVIII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 223
„Apropierea noastră de Cel Sfânt se face prin sfințenie. Dacă voiești să fii totdeauna fiu al Celui Sfânt, atunci sfințenia să te adopte!”