„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Hristos, Doctorul şi Duhovnicul desăvârşit
Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo. Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat. Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Matei 15, 29-31
În jurul Domnului Iisus Hristos s-au adunat toţi cei care erau în căutarea izbăvirii şi a tămăduirii. Se poate observa la cei bolnavi o sensibilitate deosebită în ceea ce priveşte apropierea lor de Cel care este Tămăduitorul prin excelenţă. Toţi cei care trăiau drama bolii priveau la Mântuitorul ca spre unica şansă a izbăvirii. Cei de atunci erau uimiţi privind cum ciungii se vindecau, şchiopii mergeau şi orbii vedeau. Cel bolnav este predispus la însingurare. Neputinţele îl depărtează de semeni şi-l fac să se simtă inutil şi părăsit. Pentru cel bolnav, clipa de suferinţă devine o povară nesfârşită. Fiecare vindecare făcută de Mântuitorul a fost un moment de cercetare a conştiinţei celui tămăduit. Hristos-Domnul privea în sufletul şi-n inima fiecărui neputincios şi vedea acolo păcatele, pocăinţa, limitele, dar şi credinţa fiecăruia. Într-o clipă treceau prin supliciile Golgotei, prin bucuriile Învierii şi prin speranţele Înălţării.








