Hristos, sensibil la delicateţea părintească

În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulţime multă. Şi iată un bărbat din mulţime a strigat, zicând: Învăţătorule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el; Şi iată un duh îl apucă şi îndată strigă şi-l zguduie cu spume şi abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit. Şi m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, şi n-au putut. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău. Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui. Iar toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu. Şi mirându-se toţi de toate câte făcea, a zis către ucenicii Săi Luca 9, 37-43

Oare o mamă sau un tată are linişte atunci când îşi vede copilul pe patul de suferinţă? Ce război se duce în inima mamei, ce furtună este în sufletul tatălui? Durerea pricinuită de boala unui copil este cea mai intensă. Eşti neputincios, cauţi ajutor la toţi medicii şi strigi la Dumnezeu. Nu există drum prea lung şi nici efort financiar prea mare pentru a revedea zâmbetul pe chipul copilului. Un asemenea părinte a venit în faţa Domnului Iisus Hristos. O rugăminte plină de tandreţe, rostită cu emoţie în glas, însă nutrind o puternică nădejde. La delicateţea părintească Domnul Hristos nu a fost insensibil. A adus vinde­care copilului şi o nespusă bucurie părinţilor. Oare noi cum am proceda dacă am fi în situaţia părintelui amintit?