„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată,
În ce stare ne va găsi Hristos când va veni pe pământ?
Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea, yicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu. Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere. Şi a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? Luca 18, 1-8
***
„Când va veni Domnul Iisus Hristos, câtă credinţă va găsi pe pământ?” Venirea Mântuitorului va fi un fapt real, iar acest lucru va fi doar când hotărăşte Dumnezeu. Cei care Îl iubesc pe Mântuitorul pot uşor constata că există o preocupare constantă a unora de a marginaliza dorinţa legitimă şi firească de a ne manifesta credinţa în El şi de a împlini poruncile Sale. Parcă mai mult ca oricând omul este îndemnat să se înstrăineze de Dumnezeu prin mijloace care mai de care mai subtile şi mai distructive. Lumea de astăzi nu mai are timp pentru suflet, pentru cruce şi Înviere. Jertfa şi smerenia crucii sunt uitate sau deformate. Dacă privim în jur, încep să apară şi nevrednicele roade ale neascultării şi necredinţei: suflete schilodite şi conştiinţe pervertite. Cu siguranţă va veni Domnul Hristos! Întrebarea este: Cum ne va găsi?