„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
În Hristos creaţia se reîntregeşte
Şi, ieşind din părţile Tirului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileii, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Şi I-au adus un surd, care era şi gângav, şi L-au rugat ca să-Şi pună mâna peste el. Şi luându-l din mulţime, la o parte, Şi-a pus degetele în urechile lui, şi scuipând, S-a atins de limba lui. Şi privind la cer, a suspinat şi a zis lui: Effatta! ceea ce înseamnă: Deschide-te! Şi urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui îndată s-a dezlegat, şi vorbea bine. Şi le poruncea să nu spună nimănui. Dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei Îl vesteau. Şi erau uimiţi peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească. Marcu 7, 31-37
Domnul Iisus Hristos a venit în această lume pentru a predica, a vindeca şi a aduce pacea în suflete. Când a ajuns în provincia Decapole, au adus în faţa Mântuitorului un om surd şi mut. În mod miraculos, Domnul Hristos l-a tămăduit pe acel bolnav. Am putea spune că Fiul lui Dumnezeu a reîntregit creaţia. El a făcut tină din pământ şi, atingându-Se de urechile şi limba celui neputincios, l-a vindecat. Martorii la acestă minune au rămas uimiţi şi au început să spună tuturor că Domnul Hristos „pe toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”. Cei ce nu mai doresc să audă glasul lui Dumnezeu şi nici nu mai vor să-I rostescă numele sunt asemeni celui surd şi gângav. Fie din mândrie, ori din nepăsare, nu doresc să fie în comuniune cu semenii lor. Îşi trăiesc singuri însingurarea înstrăinării şi depărtării de Dumnezeu. Sfântul Ioan Scărarul spunea aşa: „Creştinii nu se nasc, ci se fac!”