Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Apa lumii

Înţelepciune biblică: Apa lumii

Un articol de: Viorica Robu - 30 Ian, 2012

"În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte" (Psalm 76, 18)

La începutul lumii "Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor" (Facerea 1, 2) apoi, în ziua a doua a creaţiei, a apărut cerul prin despărţirea apelor, iar în ziua a treia, prin adunarea lor, a fost creat pământul; primele forme de viaţă au apărut în ape, căci în ziua a cincea a creaţiei "a făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape" (Facerea 1, 21), precum şi toate păsările. Potopul din vremea lui Noe a avut loc pentru că a plouat pe pământ timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, iar "prin apă lumea de atunci a pierit înecată" (II Petru 3, 6), doar Noe, familia lui, precum şi animalele din fiecare specie au scăpat cu viaţă.

În Sfânta Scriptură apar multe minuni legate de apă. În Vechiul Testament vedem că atunci când poporul evreu a fugit din Egipt "Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea" (Ieşirea 14, 21), ale cărei ape

s-au despărţit, făcând loc poporului să treacă; când evreii au însetat în pustiu, Moise, la porunca Domnului, a lovit cu toiagul în piatră şi a curs apă. Iona a fost aruncat în mare şi a fost înghiţit de un peşte mare, dar după trei zile şi trei nopţi el a scăpat cu bine. În timpul Noului Testament, fiind Hristos la o nuntă în Cana Galileii a prefăcut apa în vin atunci când s-a terminat vinul (Ioan 2, 11). În Samaria, când o femeie venise să scoată apă din fântâna lui Iacov, Hristos i-a spus acesteia "Dă-Mi să beau" (Ioan 4, 7) şi i-a vorbit despre apa vie, zicând că "oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică" (Ioan 4, 13-14). Această apă vie reprezintă învăţătura pe care o primeşte omul prin Sfânta Scriptură, harul Sfintelor Taine, darurile Duhului Sfânt, căci tot Hristos spune: "dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El" (Ioan 7, 37-39). Atunci când ucenicii Domnului erau pe corabie în furtună, L-au văzut pe Hristos "umblând pe mare" (Matei 14, 25) iar când era răstignit pe cruce, Hristos a cerut apă zicând: "Mi-e sete" (Ioan 19, 28), dar I s-a dat oţet, apoi un ostaş a împuns cu suliţa "coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă" (Ioan 19, 34). În Ierusalim era scăldătoarea Vitezda, lângă care aşteptau bolnavii "căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa, şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut" (Ioan 5, 4).

Sărbători ortodoxe care se referă la apă sunt: Botezul Domnului, Izvorul Tămăduirii - sărbătoare închinată Maicii Domnului, Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia, care au pătimit într-un lac îngheţat. În Biserica noastră se săvârşeşte Sfânta Taină a Botezului, prin întreita cufundare în apă a celui adus spre a fi botezat şi se oficiază atât slujba de Sfinţire Mică a Apei, numită agheasmă mică sau sfeştanie, cât şi slujba de Sfinţire Mare a Apei sau agheasma mare, care se săvârşeşte de Bobotează şi simbolizează apele Iordanului, sfinţite prin Botezul lui Hristos.

În apărarea dogmei Sfintei Treimi, Sfântul Ierarh Spiridon a strâns în mână o cărămidă, moment în care focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile sale. Să ne bucurăm de apa din lume, dar să trăim căutând apa cea vie, urmându-L pe Izvorul ei, Care este Hristos, astfel încât să ne învrednicim de viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.