Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Bucuria lui Irod

Înţelepciune biblică: Bucuria lui Irod

Un articol de: Dana Sofronia Moldovan - 30 Mar, 2010

"Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască, pentru că auzise despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El." (Lc. 23, 8)

Irod dorea să-L vadă pe Iisus pentru că auzise de minunile săvârşite de Acesta şi, mai mult decât atât, aştepta ca Iisus să săvârşească în faţa lui vreo minune. Dacă ştim că mulţi dintre cei care au văzut minunile făcute de Mântuitorul au crezut şi s-au îndreptat, despre Irod nu putem spune acest lucru; căci zice Sfântul Teofilact al Bulgariei că în sufletul acestuia nu stăruia dorinţa de a-L vedea pe Iisus pentru a crede, ci era mai degrabă pofta pătimaşă de a asista la fapte extraordinare care să-i "veselească vederea, precum în privelişti vedem pe scamatori că arată năluciri... şi ne minunăm".

Irod "s-a bucurat foarte" văzându-L pe Iisus în faţa sa, dar bucuria lui Irod nu poate fi comparată nici pe departe cu bucuria pe care au simţit-o Sfinţii Apostoli când l-au văzut pe Iisus după Înviere.

Bucuria lui Irod, precum şi nădejdea de a vedea vreo minune din partea lui Iisus erau pline de viclenie, fapt confirmat şi de sfârşitul convorbirii lui cu Hristos, căci nu l-a ajutat cu nimic întâlnirea, ci, mai mult, a hotărât să Îl răstignească. Pe când bucuria Apostolilor i-a desăvârşit şi i-a încurajat să lupte pentru credinţa în El, chiar cu preţul vieţii lor. Aşa precum îi întărea pe cei credincioşi fiecare minune săvârşită de Hristos, tot astfel îi înverşuna pe cei necredincioşi în răutatea lor şi doreau să Îl răstignească, deşi nu le făcuse decât bine.

Vedem din aceasta că mesajul pe care Hristos îl aduce în lume nu este pentru înţelepţii acestei lumi, ci pentru oamenii simpli - prin simplitate neînţelegându-se neştiinţa, ci deschiderea inimii smerite de a primi mesajul Evangheliei Domnului, fără să ispitească şi fără să dorească minuni de acest fel. Minunea cea mai mare este că exist şi că Cineva fără de vină a ales să moară pentru mine cel vinovat.