„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Înţelepciune biblică: Cărturarii şi fariseii
"Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor." (Matei 5, 20)
Conform Dicţionarului Noului Testament, cărturarii se ocupau cu studiul legii lui Moise şi întrucât învăţau şi pe alţii legea, ei se numeau şi învăţători de lege. Fariseii sunt membrii unui partid politic religios cu mare influenţă în poporul iudeu. Ei ţineau strict legea lui Moise cu care au ţinut trează conştiinţa morală a evreilor, pe lângă lege însă, mai ţineau şi o seamă de tradiţii sau datini din batrâni cu care îngrădeau prea mult legea şi uneori chiar o călcau. Erau şi farisei misionari, din şcoala lui Hilel, care cutreierau mări şi ţări pentru prozelitism. Iudeii se bucurau de numeroase privilegii din partea romanilor, având comunităţi proprii şi autonome, sinagogi şi justiţie proprie, puteau săvârşi în libertate cultul mozaic şi le era respectat Sabatul, erau scutiţi de cultul imperial, de serviciul militar etc. Aceste privilegii au favorizat propaganda religioasă iudaică în diasporă, iudeii au renunţat la particularismul lor naţional şi au început să facă prozelitism, atrăgând la credinţa mozaică numeroşi păgâni, mai ales dintre greci şi romani. Pentru aceasta Mântuitorul îi avertizează pe ucenici că atunci când vor pleca la propovăduire vor trebui să fie mai convingători decât fariseii şi cărturarii care făceau mai dinainte prozelitism. Ba mai mult, dacă dreptatea ucenicilor, faptele şi curăţia lor nu le vor întrece pe ale cărturarilor şi ale fariseilor, atunci ei nu vor putea să primească mântuirea sufletelor lor.