Înţelepciune biblică: Ce vrea Dumnezeu de la om?

"Jertfă şi prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup; arderi de tot şi jertfă pentru păcat n-ai cerut." (Psalm 39, 6)

Există o credinţă mai mult sau mai puţin populară cum că Dumnezeu ar vrea ceva de la om, i-ar trebui Lui ceva. Că noi trebuie să facem binele, pentru că aşa vrea El. Că trebuie să mergem la Biserică, pentru că aşa vrea El. Că trebuie să plătim într-un fel sau altul pentru păcatele făcute.

Toate aceste credinţe sunt străine de Duhul Ortodoxiei, de viaţa adevărată în Hristos. Dumnezeu nu vrea nimic de la noi, pentru că pur şi simplu El are totul. Binele pe care omul îl face este în primul rând bine pentru cel care îl săvârşeşte, pentru efectele lucrului făcut este ca un bumerang ce se întoarce la cel care l-a aruncat. Mergem la biserică pentru a înţelege mai multe, pentru a trăi mai intens, pentru a ne uni mai deplin cu Dumnezeu şi cu ceilalţi, pentru a ne împlini propria persoană. Iar dacă facem păcatul, acesta este o cădere în primul rând ca lipsă de înţelegere a realităţii şi ca manifestare a golului existenţial. Păcatul nu poate fi răscumpărat într-un fel sau altul, nu poate fi răsplătit sau răzbunat, ci el nu mai trebuie repetat, trebuie ignorat ca fiind nimic, efectele lui fiind cele cu care trebuie luptat.

Ceea ce vrea Dumnezeu este omul. În acelaşi timp, ceea ce-l împlineşte pe om este doar Dumnezeu. Dumnezeu îl vrea doar pe om, omul este doar în Dumnezeu. Trupul pe care l-a făcut Dumnezeu pentru om este natura lui creată. Omul întreg este voia lui Dumnezeu. Doar pe el îl doreşte Dumnezeu. Nu este ceva mai presus de acesta. Prin voia lui, omul alege să se unească cu Dumnezeu, nu ca ceva care trebuie, ci ca ceva ce este natural şi normal. Desigur, poate să nu aleagă aceasta, poate alege şi nenaturalul, anormalul, adică moartea lui.

Atunci când omul se uneşte cu Dumnezeu, el aduce toată creaţia în Dumnezeu. Ieşind de la Dumnezeu, omul se întoarce cu întreaga creaţie în El. Prin trupul lui, alcătuit din elementele chimice ale creaţiei, omul cuprinde întreaga creaţie pe care o aduce ca prinos înaintea lui Dumnezeu. De aceea, când omul îşi oferă trupul ca loc de sălăşluire a lui Dumnezeu, întreaga creaţie se face templu viu al lui Dumnezeu, întreaga creaţie Îl "conţine" pe Dumnezeu. Doar prin om creaţia îşi află sensul, doar în Dumnezeu omul îşi împlineşte destinul.