"Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face. Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face." (I Corinteni 7, 37-38)
Tema principală în aceste două versete o reprezintă fecioria care este mai presus decât căsătoria, din punct de vedere duhovnicesc. Pentru a întări această convingere, cuvântul "fecioară" apare în versetele 37 şi 38 de două ori, iar în întreg capitolul 7 apare de cinci ori. Mai mult decât atât, una dintre cele mai frumoase pilde pe care le primim de la Apostolul Pavel este chiar exemplul său personal. "Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi" (I Cor. 7,7). Fecioria fiind considerată de către Apostolul Pavel un dar, "dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel" (I Cor. 7,7). Pentru că nu toţi pot îmbrăţişa acest dar, Dumnezeu a orânduit împotriva desfrâului căsătoria. "Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă" (I Cor. 7, 9). Se pare că, referitor la informaţiile despre căsătorie, Apostolul avea poruncă de la Domnul: "Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul" (I Cor. 7, 10). Pe când în privinţa necăsătoriţilor şi văduvelor Apostolul le oferă sfatul său: "Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare" (I Cor. 7, 25).
Sfântul Pafnutie mărturisea: "Sfinţenia monahală şi sfinţenia conjugală sunt cei doi versanţi ai Taborului; culmea şi a unuia, şi a celuilalt este Duhul Sfânt. Cei ce ating prin una sau prin alta din cele două căi intră în "odihna lui Dumnezeu, în bucuria Domnului" şi aici, ambele căi, contradictorii pentru raţiunea umană, se află interior unite, tainic identice".
