Înţelepciune biblică: Crede şi cercetează

"Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor." (Psalm 118, 2)

Difuzată pe diferite canale de informare, s-a încetăţenit ideea cum că Biserica ar promova dictonul "Crede şi nu cerceta", că acesta ar fi scris în Biblie şi că el ar fi cerut ca bază a credinţei. Mai mult sau mai puţin intenţionat, această idee a ajuns la urechea multora, iar unii, nu neapărat neştiutori, au îmbrăţişat-o sau chiar promovat-o, deşi ea nu este cuprinsă nicăieri în Sfânta Scriptură, nefiind promovată de Biserica Ortodoxă.

Aşa cum se poate observa din citatul de mai sus, de peste 3.000 de ani tradiţia iudeo-creştină promovează de fapt căutarea lui Dumnezeu şi "păzirea" (termenul poate fi tradus şi cu "cercarea") - cercetarea - mărturiilor Lui. Psalmistul chiar îi fericeşte pe cei care caută şi studiază semnele prezenţei lui Dumnezeu, dacă ele există cu adevărat şi ce vor să spună ele.

Mărturia despre Dumnezeu trebuie să fie subiect de cercetare pentru fiecare om. Acesta nu trebuie să se ia după ureche atunci când îşi formează credinţa lui în Dumnezeu, ci, dacă nu are parte de un învăţător bun, el trebuie să caute unul şi să se "documenteze" în credinţă. Această cercetare nu trebuie să fie neapărat ştiinţifică, supusă rigorilor academice (lucru ce poate ar fi imposibil pentru toată lumea), dar ideile credinţei nu trebuie să fie acceptate dacă sunt ilogice. Credinţa nu este ilogică, ci cel mult supralogică, greu de înţeles. Sunt unele lucruri greu de înţeles, care pot fi înţelese logic de o minte antrenată sau care se luminează pe parcurs. Dar majoritatea dogmelor şi a învăţăturilor de credinţă creştină au o explicaţie raţională, iar cel care se sârguieşte puţin le poate înţelege.

După încredinţarea în realitatea şi justeţea mărturiilor despre Dumnezeu, credinciosul nu trebuie să se mai întoarcă la ele. Dacă baza este bună, dacă s-au pus la temelie principiile corecte de credinţă, acestea nu trebuie răscolite mereu de îndoială. Aceasta vine de multe ori ca ispită din afară, care nu ajută la construirea spirituală a omului, ci care se face mediatizată pentru năucirea sau înceţoşarea celor mai slabi în credinţă. După punerea unei temelii trainice, omul trebuie să-şi deschidă toată inima pentru căutarea lui Dumnezeu. În acest psalm al desăvârşirii, cel mai lung de altfel, se observă că acest verset este la început, el vorbind despre începutul nevoinţei spre desăvârşire. Una este să ştii că Dumnezeu există, şi alta este înţelegerea corectă a realităţii Lui, raportarea la El, împroprierea gândului Lui în viaţa de zi cu zi. Aceste lucruri se descoperă treptat, pe măsură ce Dumnezeu devine mai puţin transparent, pe măsură ce El ia chip, pe măsură ce El se întrupează în inima credinciosului.