Înţelepciune biblică: Cuvintele sunt fapte

"Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit." (Matei 12, 36-37)

Iisus Hristos stabileşte aici o legătură directă între cuvintele pe care le rostim şi felul în care vom fi judecaţi. Oare la ce pot fi reduse cuvintele pentru ca legătura directă între viaţa de după moarte şi cuvintele folosite în viaţa de până la moarte să nu fie atât de surprinzătoare? Dacă versetele 36-37 vor fi citite împreună cu precedentele (33-35), vedem în cuvinte o formă de comportament. S-a spus că aşa cum sculptura este fapta mâinilor, tot aşa cuvântul este fapta buzelor. Este aşadar firesc să credem că judecata se face în funcţie de fapte. Cuvintele sunt cele mai flexibile şi sunt cel mai mult impregnate cu amprenta personală a celui care le rosteşte. Prin cuvânt se ucide şi tot prin cuvânt se vindecă şi chiar se readuce la viaţă. Această putere deplină a cuvintelor a fost arătată de către Hristos atunci când vindeca şi învia doar prin cuvânt (Matei 8, 16). Nu e întâmplător faptul că Iisus vorbeşte cel mai mult despre cuvinte (profunzimea şi întinderea lor) atunci când are de-a face cu fariseii. Evanghelistul Matei sugerează un contrast izbitor între vorbele goale ale fariseilor şi cuvintele pline cu miez ale lui Hristos.

Exegetul biblic George A. Buttrick subliniază diferenţa explicită dintre doi termeni greceşti pentru "cuvânt": rema (v. 36) şi logon (v. 37). Primul denumeşte cuvântul deşert, iar al doilea cuvântul bine chibzuit. Potrivit altor autori, rema este expresia concretă a logon-ului şi de aici afinitatea cu noţiunea de cuvânt ca faptă.