Înţelepciune biblică: Datoria proporţională

"Şi sluga aceea care a ştiut voia stăpânului său şi nu a pregătit nimic, nici n-a făcut după voia lui, se va bate mult." (Luca 12, 47)

"Iar cea care nu a ştiut şi a făcut fapte vrednice de bătaie se va bate puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere" (v. 28).

Aceste două versete reprezintă continuarea parabolei slugilor credincioase (Lc. 12, 42-46); după unele interpretări, parabola face trimitere la clerul Bisericii. Mai precis, este vorba despre accentuarea şi extrapolarea concluziei: atenţionarea slujitorilor pentru a fi pregătiţi în orizontul venirii celei de-a doua a lui Hristos, căci vor da seama despre Biserica ce le-a fost încredinţată. De aici rezultă că responsabilitatea ierarhiei bisericeşti faţă de laici este mult mai mare, întrucât lor dându-li-se mult, mai mult li se va cere.

Iată versetul-cheie în înţelegerea acestui mesaj: "Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere." Se face distincţia între cerinţele egale ("oricui i s-a dat mult, mult i se va cere") şi cerinţe graduale ("Cui i

s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere"). Potrivit teologului H. J. Cadbury, aici este vorba mai mult decât noţiunea de datorie proporţională (cât oferi, atâta ceri); în cauză este "suprataxarea" în domeniul moral. Aceasta nu înseamnă altceva decât înapoierea sub formă morală a darurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat. Altfel spus, am primit seminţele, iar noi înapoiem rodul lor. Deosebirea dintre seminţe şi rod vine din efortul, contribuţia noastră. În sens imediat, Hristos se referă la clerul Bisericii; probabil fără greş, putem generaliza gândind că se referă la noi toţi.