Înţelepciune biblică: De unde vine adevărata bucurie

"Bucuraţi-vă pururea." (I Tesaloniceni 5, 16)

Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a venit pe pământ pentru mântuirea oamenilor, aduce în sufletele creştinilor o bucurie duhovnicească, după cum stă scris în Acatistul Maicii Domnului: "Bucură-te, ceea ce ai născut lumii bucurie, pe Hristos Mântuitorul nostru". "Bucură-te" (Luca 1, 28) i-a spus îngerul Gavriil Preasfintei Fecioare Maria, când i-a binevestit că ea va naşte pe Hristos; "bucură-te" stă scris şi în icoasele acatistelor către Maica Domnului, către îngeri şi sfinţi.

Bucuria lumească este o stare de mulţumire sufletească, o emoţie de scurtă durată produsă de contemplarea naturii, a artei sau de evenimente care dau o satisfacţie trecătoare. O bucurie firească ce vine de la sine apare şi după ce omul îşi face datoria, în acest caz bucuria fiind ca o răsplată pentru realizările lui, căci cel care are succes se simte împlinit.

Adevărata bucurie însă poate veni într-o viaţă creştină autentică, în care omul care crede în Dumnezeu trăieşte mereu o bucurie reală, duhovnicească, fiind recunoscător Domnului pentru fiecare zi. Bucuria creştină nu este doar un răspuns la împrejurări plăcute, ea vine de la Duhul Sfânt, este profundă şi permanentă, iar în ea se întrevede veşnicia.

Bucuria interioară a omului creştin se manifestă indiferent care sunt împrejurările externe, el se bucură duhovniceşte chiar când trece în viaţă prin încercări grele, ştiind că Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască, iar pentru aceasta sunt necesare uneori încercările spre a-i întări şi îmbunătăţi pe creştini, dar întristarea lor "se va preface în bucurie" (Ioan 16, 20). Creştinul se bucură şi în necazuri, având răbdare şi nădejde, căci speranţa este o sursă de bucurie; cu cât credincioşii au mai multă speranţă, cu atât au mai multă pace şi bucurie, urmând îndemnul biblic: "Bucuraţi-vă în nădejde" (Romani 12, 12). Omul creştin nu este niciodată trist, căci "asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului. Virtuosul îmbufnat nu este prietenul Mântuitorului" (pr. Nicolae Steinhardt). Gândurile bune ale creştinului sunt temeiuri pentru bucurie, pentru că "dreptul tresaltă de bucurie când poate să pună în faptă dreptatea" (Pilde 21, 15).

Mai există şi o bucurie rău înţeleasă, a celor care săvârşesc rele şi se bucură de ce au făcut, căci "ca o pricină de bucurie este pentru nebun săvârşirea unei fapte ruşinoase" (Pilde 10, 23), dar faptele lor nu sunt bineplăcute lui Dumnezeu.

Creştinii virtuoşi care împlinesc poruncile Domnului, având "toată bucuria şi pacea în credinţă" (Romani 15, 13), trăiesc încă de pe pământ în comuniune cu Hristos, nădăjduind să urce pe calea mântuirii, pentru a se învrednici de bucuria cerească din Împărăţia lui Dumnezeu. (Viorica Robu)

@ Aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresa redacţiei şi la george.aniculoaie@ziarullumina.ro