Înţelepciune biblică: Drepţi sau doar păcătoşi mândri?

"N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă." (Mt. 9, 13)

Împărţirea oamenilor în cele două categorii, drepţi şi păcătoşi, a reprezentat dintotdeauna o ispită pentru societatea umană, fapt observabil şi în societatea iudaică contemporană Mântuitorului, care deosebea cu acrivie între "drepţi" şi "păcătoşi", apelând mereu la Lege. De aceea, atitudinea neconvenţională de apropiere şi de nedisimulată simpatie a Mântuitorului faţă de cei "păcătoşi" avea să scandalizeze pe mulţi, în special din rândul "drepţilor": "Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor" (Mt. 11, 19), în timp ce faţă de cei "drepţi" se exprima adesea foarte mustrător.

Prin aceste cuvinte, Mântuitorul nu intenţionează să exprime interesul lui Dumnezeu doar faţă de o anumită categorie de oameni şi ignoranţa Sa faţă de ceilalţi, sau că El ar putea fi chiar nedrept şi nepăsător faţă de osteneala celor drepţi. Dar cine sunt aceşti "drepţi"? Scriptura ne învaţă că toţi oamenii sunt păcătoşi, că nimeni nu este fără de păcat şi că, prin urmare, categoria drepţilor nu există, în faţa Sa toţi fiind păcătoşi. "Drepţii", la care face referire acest text, sunt acei "păcătoşi" care din mândrie şi dintr-o percepţie eronată despre sine, se consideră singuri "drepţi", fiind doar nişte "păcătoşi mândri", care se complac în autosuficienţă şi ignoranţă. Există, deci, o singură categorie: a păcătoşilor, dintre care unii sunt smeriţi, iar alţii mândri.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată că aceste cuvinte sunt spuse "cu ironie" de către Domnul Hristos, căci nu e vorba aici despre cei cu adevărat drepţi, care totdeauna se vor considera ultimii dintre păcătoşi şi vor vedea în aproapele lor, indiferent de condiţia şi de starea sa, pe Dumnezeu Însuşi, ci despre cei care se amăgesc singuri cu dreptatea lor, raportându-se mereu la diferite criterii pe care le împlinesc.

Dar şi în urcuşul nostru duhovnicesc poate exista această cursă, de a ne considera "drepţi" sau "mai drepţi decât..." şi, de aceea, Sfântul Isaia Pustnicul spune: "Nu te măsura pe tine în nici o faptă a ta, ca să fii netulburat în gândurile tale", adică orice faptă bună am împlini să nu căutăm să măsurăm înălţimea la care am ajuns, aceasta însemnând să ne păstrăm "smerita cugetare" despre care ne învaţă Sfinţii Părinţii.