Înţelepciune biblică: Drumul sfinţilor

"Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea." (Ps. 4, 1)

Dumnezeu ascultă cu dragoste şi bunăvoinţă rugăciunea celor ce Îl cheamă în ajutor şi împlineşte cererile celor ce lucrează dreptate înaintea Sa. Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa omului înseamnă binecuvântare, linişte, bucurie şi desfătare chiar şi în cele mai grele încercări ale vieţii. Este minunat că în călătoria noastră spre Împărăţia lui Dumnezeu nu suntem singuri, El ne-a făgăduit să rămână cu noi până la sfârşit (Mt. 28, 20), iar aceasta trebuie să ne dea îndrăzneală să strigăm către El în orice clipă, şi mai ales atunci când simţim că suntem gata să ne scufundăm în marea păcatelor şi a deznădejdii, ori atunci când influenţele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi strecoară în sufletele noastre îndoială şi ne lipseşte curajul. Singur Dumnezeu este Cel care linişteşte marea, El stăpâneşte vântul şi dă strălucire soarelui, de aceea trebuie să avem nădejde în Atotputernicia Sa şi, asemenea lui Petru, să strigăm cu credinţă chiar dacă, omeneşte, nu mai vedem nici o salvare. Să îndrăznim, dar îndrăzneala noastră să fie întru smerenie, să stăm înaintea lui Dumnezeu ca nişte fii supuşi, lucrând dreptatea conştienţi că nu aceasta ne va mântui, ci milostivirea lui Dumnezeu şi dragostea Sa. Acesta este drumul pe care sfinţii l-au urmat, de aceea se desfătau în necazuri şi Îl binecuvântau pe Dumnezeu în durere. Deşi ar putea părea absurd acest mesaj de a te desfăta cu Dumnezeu în durere, pentru o lume care identifică, de multe ori, desfătarea cu plăcerile patimilor, desfătarea cea după Dumnezeu are o altă dimensiune, de aceea putem vorbi de ea chiar şi în necaz, pentru că acolo unde simţi prezenţa lui Dumnezeu, totul se transformă în lumină şi nu mai este nevoie de întrebări şi răspunsuri. Am putea rosti astfel cu încredere un alt verset dintr-un psalm: "Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?" (Ps. 26, 2).