Înţelepciune biblică: Evlavia bineplăcută lui Dumnezeu

"Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii." (Iacov 1, 27)

Prin cuvintele de mai sus, Apostolul Iacov leagă între ele două lucruri aparent paradoxale: să ai grijă de lume şi în acelaşi timp să te păzeşti de ea. Sunt unele persoane care înţeleg evlavia ca petrecere a ceasuri întregi înaintea unei icoane, visează la răpiri ca cele ale Sfântului Apostol Pavel sau la oameni care se vindecă prin binecuvântarea lor. Dar înfăţişarea sau chipul evlaviei nu este totuna cu evlavia iubită de Dumnezeu. După cuvintele Apostolului observăm că Dumnezeu parcă se îngrijeşte mai mult de lume atunci când cere evlavie. Omul evlavios trebuie să aibă grijă şi să aline necazul orfanilor de credinţă sau al celor văduviţi de fapte bune. Tocmai faţă de cei ce par mai lipsiţi de bine, de Dumnezeu, credinciosul trebuie să-şi manifeste evlavia. Mai ales faţă de ei, faţă de cei săraci de Dumnezeu trebuie să-şi manifeste creştinul evlavia lui. Oricum, îi iubim pe cei care sunt buni creştini, deştepţi sau bogaţi, dar faţă de cei care nu au, trebuie să vedem dacă suntem buni. Hristos a venit la cei ce nu au, la cei care şi-au întors faţa de la El şi s-au golit. Nu pentru cei care sunt cu Dumnezeu vine Hristos în lume. El şi-a arătat mila mai ales faţă de cei care s-au risipit, faţă de cei care au pierdut. De aceea şi evlavia adevărată faţă de Dumnezeu nu poate fi decât lucrul şi grija faţă de cei care nu au ceva, care au lipsuri.

În lume şi totuşi nepătat de lume! Deşi spune că nu suntem din această lume, Mântuitorul nu ne cere părăsirea ei. La fel este şi îndemnul către corinteni al Sfântului Apostol Pavel (cf. I Cor. 5, 10). Sunt oameni smintiţi care spun că nu există mântuire în lume, care demonizează lumea, păstori care îşi duc turma în pustie fără să o poată hrăni. Dar Mântuitorul spune că în lume este mântuirea şi nimeni nu se poate mântui decât în comuniune. Ceea ce trebuie însă cu totul evitat este duhul lumii, duhul care îndepărtează de Hristos, de adevărata credinţă şi trăire. Să trăieşti în lume fără a fi pătat de ea, de păcatele celor lângă care stai sau mănânci. Lot a fost dreptul care trăia în mijlocul Sodomei şi a fost mântuit. Evreii trăiau în mijlocul egiptenilor şi nu au fost nimiciţi. Evlavia curată este aceea prin care îl ajuţi mai ales pe fratele păcătos fără a-l judeca sau a păcătui împreună cu el.