„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Înţelepciune biblică: Fecioria este bineplăcută Domnului
"Cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face." (I Corinteni 7, 38)
Sfântul Grigorie de Nyssa arăta că fecioria este un atribut al Fiecăreia dintre Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, iar Sfântul Ioan Scărarul spunea că "fecioria este însuşirea firii celei netrupeşti". Dintre fecioare, cea mai înaltă feciorie este cea a Preasfintei Fecioare Maria, care în chip minunat L-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos, rămânând fecioară şi după naşterea Lui, căci El S-a născut "fără a-i strica peceţile fecioriei, precum razele soarelui străbat sticla, peştii apa, păsările aerul, fără a lăsa urme" ("Teologia dogmatică Ortodoxă"). În Vechiul Testament, preotul trebuia să ia de soţie "fecioară din poporul său" (Levitic 21, 13); în acele vremuri, dacă se afla că o fată nu era fecioară "era adusă la uşa casei tatălui ei" (Deuteronom 22, 21) şi ucisă cu pietre de către locuitorii cetăţii în care ea locuia. În lumea antică se credea că fecioria fizică are putere magică, aşa cum erau la romani virginele vestale care slujeau la templu, a căror puritate se credea că poate apăra statul roman de pedeapsa zeilor; aceste vestale, dacă încălcau regula castităţii în timpul slujirii la templu, erau îngropate de vii. Canoanele Bisericii Ortodoxe prevăd ca toţi clericii să se căsătorească numai cu fecioare: canonul 18 dintre Canoanele Sfinţilor Apostoli, canonul 26 de la Sinodul Trulan (anul 692 d.Hr.), canonul 27 dintre Canoanele Sfântului Vasile cel Mare. Dumnezeu a binecuvântat căsătoria, însă fecioria este o virtute care prin curăţia trupească şi sufletească pe care o aduce în lume este superioară căsătoriei, căci "fecioria străluceşte mai luminos decât razele soarelui. Ne îndepărtează de toate grijile lumeşti şi ne face să ne uităm ţintă cu ochi curaţi la Soarele dreptăţii", spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, adăugând şi că "dacă cei feciorelnici şi fecioarele se vor sili cu toată puterea să se păzească întru curăţie trupească şi sufletească, ei încep să se asemene lui Dumnezeu". La rândul său, Sfântul Ciprian spunea că "fecioarele sunt floarea Bisericii, podoaba şi frumuseţea harului duhovnicesc, starea cea firească a nevinovăţiei originare". Întotdeauna fecioria a fost la mare cinste, mai ales la fete. Sfinţii Părinţi spuneau că trebuie păzită nu doar fecioria trupului, ci şi cea a sufletului şi a minţii, iar lupta trebuie dusă şi cu patimile nevăzute, căci în pilda celor zece fecioare, Hristos spune că "cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte" (Matei 25, 2). Cei care au căzut în păcate trupeşti nu trebuie să dispere, ci să caute atât curăţia trupului, cât şi pe cea a gândurilor, care pot fi dobândite prin credinţă, după sfatul Sfântului Apostol Pavel care ne îndeamnă: "Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (I Corinteni 6, 20).