"Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi." (Matei 5, 12)
Acest verset apare după cea de a noua fericire, ultima, şi se înfăţişează asemenea unei concluzii. Fericirile au constituit începutul predicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiind adresate ucenicilor, iar aceştia au avut datoria de a transmite cuvântul de învăţătură mai departe tuturor oamenilor, până în ziua de azi.
Între cele nouă fericiri există o strânsă legătură deoarece prin acestea creştinul poate ajunge la "plata" care se află "în ceruri". Sfinţii Părinţi socotesc cele nouă Fericiri ca pe o scară a desăvârşirii. Fericirea dinainte deschide drum celei următoare astfel: "Creştinul prin dorinţa de a păşi pe drumul mântuirii trebuie să ajungă la sărăcia duhovnicească, prin smerenie; cel smerit îşi plânge păcatele; cel ce-şi plânge păcatele va fi blajin, drept şi milostiv; cel ce va avea blândeţe, dreptate şi milostivire va fi curat cu inima; cel cu inima curată va fi paşnic, nu se va teme de primejdii, nu se va tulbura de calomnii şi îşi va păstra răbdarea în cele mai mari încercări, pentru numele Domnului, în credinţa şi nădejdea lui." (Ene şi Ecaterina Branişte, "Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase", Editura Diesezană Caransebeş)
Astfel, îmbrăţişând fiecare dintre cele nouă principii ale moralităţii la care ne îndeamnă Iisus Hristos, suntem mai aproape de desăvârşirea creştină şi în lumea aceasta avem parte de fericire şi mângâiere, iar în cealaltă, fericire veşnică şi mântuire.
