Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Frica de Dumnezeu

Înţelepciune biblică: Frica de Dumnezeu

Un articol de: Viorica Robu - 17 Ian, 2012

"Au doar nu vă temeţi de Mine, zice Domnul, şi nu tremuraţi înaintea Mea?" (Ieremia 5, 22)

Darul temerii de Dumnezeu este unul dintre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, fiind numit în Scriptură şi "duhul temerii de Dumnezeu" (Isaia 11, 3). Psalmistul ne arată că "frica de Domnul este curată, rămâne în veacul veacului" (Psalm 18, 10), căci omul care se teme de Dumnezeu se supune poruncilor Lui, se smereşte plin de iubire în faţa Creatorului lumii, înaintea măreţiei Sale uimitoare, ştiind că "bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui" (Psalm 146, 11). Dumnezeu vrea să ne temem de El atât în sensul de a Îi recunoaşte atotputernicia şi a Îl slăvi, cât şi în sensul ca noi să nu Îi încălcăm poruncile, ci să vieţuim spre desăvârşire, pentru a putea fi mântuiţi.

Frica de Dumnezeu este ascultarea de El, pentru că omul care are credinţă şi se teme de Dumnezeu nu păcătuieşte, adică nu fură, nu ucide, nu e desfrânat, ci este cinstit, se roagă, merge la biserică, face fapte bune, trăind mereu în virtuţi, căci "Domnul este întărirea celor ce se tem de El" (Psalm 24, 15). "Frica de Dumnezeu este un rai binecuvântat" (Isus Sirah 40, 30), ea aduce siguranţă şi întărire sufletească în viaţa fiecărui om, este curăţitoare de păcate.

Adam şi Eva, după ce au păcătuit în rai, le-a fost teamă şi s-au ascuns "de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului" (Facerea 3, 8). Teama de Dumnezeu este preventivă, ne păzeşte de căderea în păcate, deoarece "prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele" (Pilde 16, 6), ea "este urgisirea răului" (Pilde 8, 13), iar "celui păcătos îi este urâtă temerea de Dumnezeu" (Isus Sirah 1, 24). Despre Iov stă scris că "se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău" (Iov 1, 1).

În Sfânta Scriptură vedem că "în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire" (I Ioan 4, 18). Părintele Dumitru Stăniloae arată că "scriitorii duhovniceşti deosebesc două feluri de frică de Dumnezeu: frica de robi, adică frica de pedeapsa Lui, şi frica din iubire, adică frica de a nu ne lipsi de bunătatea Lui"; tot părintele explică: "Frica de Dumnezeu este opusul fricii de lume. Ea are rostul să copleşească frica de lume, care ne leagă de lume, ne face să ascultăm de ea şi să nu dăm ascultare chemării mai înalte a lui Dumnezeu, care ni se face prin credinţă. Frica de păcat prin alipire la lume este în fond frica de Dumnezeu".

Teama de Domnul are roadele ei, ea "este învăţătură şi înţelepciune" (Pilde 15, 33), iar "rodul umilinţei şi al temerii de Dumnezeu sunt bogăţia, mărirea şi viaţa" (Pildele lui Solomon 22, 4).

În timpul Sfintei Liturghii, înainte de Sfânta Împărtăşanie, preotul spune: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi", deci să ne temem de Domnul cu iubire, speranţă şi încredere în El, urmând îndemnul: "Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur" (Psalm 2, 11), pentru că "fericirea este a acelora care se tem de Dumnezeu şi se sfiesc în faţa Lui" (Ecclesiastul 8, 12).