Înţelepciune biblică: Hrană de la Dumnezeu

"Cel ce dă dobitoacelor hrana lor şi puilor corbilor, celor ce-L cheamă pe El." (Psalm 146, 9)

Dumnezeu, Creatorul lumii, nu-şi lasă creaţia la voia întâmplării, nu o supune hazardului. El nu face ceva pentru a nimici, nu aduce ceva la viaţă pentru a omorî. Moartea şi necazurile apar ca urmări mai mult sau mai puţin directe ale păcatului. Eroarea explică oroarea, căci păcatul aduce în mod inevitabil consecinţe nefaste pentru om, dar şi pentru natură. Această legătura indisolubilă dintre om şi întreaga creaţie face ca "dobitoacele" menţionate de psalmist să nu însemne neapărat "animale" în sensul propriu al cuvântului. Ele sunt şi oamenii care se comportă ca nişte animale fără de minte, vietăţi supuse simţurilor, dar nu şi simţirii, făpturi subjugate de natura lor peste care ar trebui să domine. Astfel de oameni, care nu-L recunosc pe Dumnezeu şi care sunt cruzi faţă de semenii lor, primesc totuşi bunăvoinţa lui Dumnezeu, primesc hrană pentru viaţă, trăiesc şi se înmulţesc, pentru ca poate cândva să se întoarcă la Dumnezeu şi să fie una cu El.

În al doilea rând, sunt "puii corbilor", sunt copiii acestor vietăţi crude, sunt cei părăsiţi de cei care ar trebui să-i ajute, sunt cei ignoraţi de cei ce ar trebui să-i iubească. Aceştia sunt cei crescuţi de părinţi atei sau credincioşii care nu au părinte duhovnicesc. Ei pot fi oameni în dificultate, persoane care nu găsesc răspuns la problemele lor, cei care nu găsesc ajutor sau înţelegere la aproapele lor. Într-o lume în care maşina tinde să înlocuiască omul, acesta fiind tot mai greu de găsit, există speranţă. Chemarea lui Dumnezeu îşi va face efectul, Hristos va aduce pace şi linişte în sufletul zbuciumat care Îl cheamă. Poate că cel mai mult trebuie răbdare, când se pare că rugăciunea nu-şi mai are efectul, când rezultatele se lasă prea mult aşteptate. Dumnezeu nu va întârzia să dea hrană puilor Săi!