„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Înţelepciune biblică: Hrănirea din Cuvântul lui Dumnezeu
"Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea!" (Ps. 118, 103)
De multe ori, în timpul rugăciunii suntem tentaţi să mergem pe o valoare cantitativă ei şi de puţine ori să gustăm rugăciunea, să ne aşezăm întru răgaz şi să ne îndulcim de cuvântul lui Dumnezeu, să ne hrănim. Când ne rugăm e necesar să avem tihna, răgazul de a nu ne grăbi la rugăciune şi de a sta, a ne linişti, a lăsa ca duhul să fie liber întru Duhul Sfânt. Când prindem cu mintea înţelesurile unui cuvânt, sau mai bine zis când primim de la Domnul un sens duhovnicesc la ceea ce citim, atunci este bine să stăruim şi să recitim acel cuvânt sau verset. În concordanţă cu ceea ce spun Părinţii Bisericii, atunci e nevoie să ne adâncim în noi înşine, să nu dăm atenţie la alte gânduri decât la ceea ce este important atunci, revelarea adevărului înţelesului acelui cuvânt. Este folositor să repetăm cuvântul, căci el ne hrăneşte sufletul şi mintea de înţelesurile pe care Dumnezeu le descoperă în noi. Simţim că ne hrănim pentru că acolo avem foamea de Dumnezeu, iar golul sufletesc poate fi umplut de Duhul Sfânt. Gândirea la acel cuvânt şi rumegarea lui în linişte ne dau un sens vieţii duhovniceşti şi odată spus ne face viu, căci viu este cuvântul care vine de la Dumnezeu. Acesta este gustul cuvântului lui Dumnezeu, care este mai dulce ca mierea şi ca fagurele. Aici fiecare este dator să se gândească şi să înţeleagă necesitatea rugăciunii, a meditaţiei şi a citirii Sfintelor Scripturi, izvoare de viaţă duhovnicească pentru cei care le cercetează. În ce măsură în preajma marilor sărbători mai ştim să gustăm nu doar bucatele ce se pun pe masă, ci şi cuvântul vieţii pe care Hristos ni-l oferă cu iubire la fiecare mare sărbătoare, cuvânt cu tărie multă care ne hrăneşte şi ne îndumnezeieşte mintea. Lumea, ne spune Scriptura, nu cunoaşte pe Duhul, dar noi, credincioşii, credem cuvântului lui Hristos, care ne spune că va veni Mângâietorul, care ne va spune tot adevărul. Tihna cercetării Scripturilor ne lipseşte. Lumea în care trăim este o lume pe fugă, "mâncăm pe fugă" - "fast food-uri", şi "gândim pe fugă" - "fast thinking". Să ne oprim, să ne întrebăm şi să facem aşa cum ne învaţă Domnul. El ne cheamă la o rugăciune care să ne hrănească şi să ne crească întru împărăţia lui Dumnezeu. Dar pentru că împărăţia Sa nu este din această lume e nevoie să părăsim ritmurile cotidiene şi să ne retragem în noi înşine, acolo unde sufletul va putea gusta adâncimile Cuvântului divin.