Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Iconomia purtării Duhului

Înţelepciune biblică: Iconomia purtării Duhului

Un articol de: Nicolae Drăgușin - 04 Iun, 2010

"Dar pământul era nedesluşit şi ne-mplinit; şi întuneric era deasupra genunii; şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor." (Fac. 1, 2)

La fel ca şi cel anterior, versetul de faţă aparţine introducerii la Cartea Facerii. Într-un anume fel, versetul îl lămureşte pe cel anterior. Dacă cu ajutorul Fiului Tatăl a creat totul, acum este descrisă această totalitate: "nedesluşită şi ne-mplinită". În plus, apare în naraţiune "Duhul lui Dumnezeu", adică cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, care participă şi Ea la creaţie. În greaca veche, pnevma înseamnă şi Duh, dar şi vânt. Vântul care adia deasupra acestei materii informe o pregătea pentru creaţie. Şi într-un caz, şi într-altul, pnevma înseamnă ceea ce dă viaţă, ceea ce desăvârşteşte.

Termenul ebraic "tohu va bohu" corespunde ideii de haos, materie neorganizată şi nediferenţiată, rezultată din nimic (tradus aici prin "nedesluşită şi ne-mplinită"). Aceasta este starea de precreaţie, iar Duhul lui Dumnezeu "care Se poartă pe deasupra apelor" sugerează superioritatea Creatorului în raport cu creaţia, dar şi purtarea de grijă, atenţia acordată acestei totalităţi din care va fi creat întregul univers.

"Întuneric era deasupra genunii". Genune ar putea fi tradus şi prin abis. Ce vrea să însemne acest lucru? Origen sugerează că abisul e reprezentat "diavolul şi îngerii lui". Nu înseamnă că Dumnezeu a creat răul. Se ştie că episodul căderii acelor îngeri care din pricina mândriei au vrut să fie ca Dumnezeu nu apare relatat în Sfânta Scriptură. Faptul că şarpele exista când proto-părinţii Adam şi Eva au fost ispitiţi să încalce porunca divină înseamnă că răul se produsese într-un moment de timp anterior. Dacă urmăm această interpretare, înseamnă că cea dintâi cădere (definitivă) a îngerilor mândri s-a petrecut între crearea lumii spirituale (îngereşti) şi a celei materiale (omul şi universul).

Acest al doilea verset ne face să înţelegem că procesul creaţiei înseamnă lucrarea separaţiei şi a diferenţierii. Cele dintâi sunt între Creator şi creaţie, între "întunericul de deasupra genunii" şi "Duhul lui Dumnezeu de deasupra apelor". Bineînţeles că acestora le vor mai urma altele.