Înţelepciune biblică: Insuficienţa legii

"Iar acum ne-am desfăcut de lege, murind celei în care eram ţinuţi, ca să slujim întru înnoirea duhului, iar nu întru vechimea slovei" (Romani 7, 6)

Întregul capitol 7 din Epistola către Romani este dedicat unei reflecţii despre lege. Cu alte cuvinte, Pavel, apostolul lui Hristos, îi situează pe creştini în raport cu legea lui Moise (Vechiul Testament). Ce se înţelege din acest verset? Că odată cu moartea lui Hristos, creştinii "s-au desfăcut de lege"; au devenit liberi. Conform concepţiei exprimate în chiar primul verset al acestui capitol, "legea stăpâneşte pe om atât timp cât trăieşte". Astfel, ne întrebăm: a fost nevoie de moartea lui Hristos şi, o dată cu a Lui, moartea noastră pentru ca noi să ne eliberăm de "vechimea slovei"? Şi dacă ne eliberăm de lege vom fi liberi? Dincolo de răspunsul evident la aceste întrebări, aici se afirmă, de fapt, un principiu fondator al creştinilor: relaţia lor cu Dumnezeu nu se defineşte în termeni legislativi, contractualişti. În Biserică, omul este liber de orice "contract" cu Creatorul, fără însă ca acest dar nemaiîntâlnit să-i reteze dependenţa fiinţială faţă de El. Fiind liber de orice obligaţie, îndreptarea omului către Dumnezeu nu poate fi decât deplină, cu toată fiinţa şi forţa iubirii. Eliminarea legii produce deformalizarea relaţiei omului cu Dumnezeu, obligându-l pe acesta la raţionalitate. Prin raţiune şi deformalizare, omul se întreabă despre cât de bineplăcute în faţa lui Dumnezeu sunt faptele sale şi, totodată, primeşte ajutor suprimând posibilitatea orgoliului, căci nu întotdeauna cel care se supune legii înseamnă că şi-a făcut datoria. Creştinul are nevoie de ceva mai mult: "înnoirea duhului" (dragostea permanentă).