Înţelepciune biblică: Iubirea divină

"Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." (Ioan 3, 16)

Ce dovadă de iubire supremă şi nesfârşită poate fi aceasta prin care Dumnezeu Îl dă ca jertfă pe Fiul Său cel Unul-Născut? Şi nu un înger a trimis, nu un prooroc, ci pe Iisus Hristos "Fiul Său prea iubit" (Matei 3,17). Şi, aşa cum spune părintele Stăniloae, "mulţi se întreabă: Cum ar trimite Dumnezeu pe Însuşi Fiul Său să Se facă om şi să se jertfească pentru noi? Dar tocmai în aceasta se arată mărirea lui Dumnezeu, de supremă înălţime".

Căci iubirea adevărată şi curată este dorinţa de a intra în comuniune cu persoanele ca entităţi libere, nu în mod egoist, neţinând seama de jertfa pe care trebuie să o dea pentru a fi în comuniune cu cealaltă persoană. Dumnezeu ne dă astfel prima pildă de iubire desăvârşită, pe care să o urmăm şi noi, să-L iubim pe Dumnezeu cu adevărat din adâncul fiinţei noastre şi să fim capabili să aducem jertfa noastră înaintea Lui, pentru a câştiga Împărăţia Sa. La fel şi Avraam, care, iubindu-L pe Dumnezeu, nu a pregetat să-l aducă jertfă pe Isaac, pe singurul său urmaş legitim, pe Muntele Moria, pentru a intra în comuniune de dragoste cu Dumnezeu (Fac. 22, 1-13). Conform modelului suprem de iubire dat de Dumnezeu, aşa şi noi, oamenii, trebuie să avem faţă de semenii noştri o iubire jertfelnică, o iubire care să răspundă prin fapte, şi nu o iubire pur declarativă, fără implicaţii sufleteşti. Comuniunea, pe care o dobândim prin iubire, este atât de puternică, încât aceasta străbate dincolo de moarte, aşa cum ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel, şi cel ce va crede va fi răsplătit cu moştenirea vieţii veşnice. Iubind, noi dovedim că avem chipul lui Dumnezeu în sufletul nostru şi urmăm Stăpânului nostru.