Înţelepciune biblică: Locul nostru nu este pe pământ, ci în cer

"Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie." (Mt.16,24 )

Aceste cuvinte au fost adresate de Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor Săi într-un moment critric după ce Le-a arătat cele ce trebuia să I se întâmple, adică pătimirea şi moartea Sa pe Cruce, iar a treia zi Slăvita-I Înviere, eveniment sărbătorit şi de noi, nu de foarte mult timp.

Îndemnul reprezintă atenţionarea făcută pentru fiecare dintre noi asupra celor trei condiţii esenţiale necesare pentru a ajunge pe drumul mântuirii, şi anume: hotărârea liberă şi personală, lepădarea de sine şi purtarea crucii.

Chemarea de a-L urma pe Hristos este una veşnică şi se adresează tuturor oamenilor din toate locurile şi din toate vremurile. Hristos ne cheamă să purtăm cu vrednicie numele de creştini având exemplul Lui ca pildă de trăire. El ne cheamă cu glas blând şi duios, dar nu ne obligă sau forţează, alegerea rămânând numai a noastră. Creştinismul este religia care nu impune nimănui credinţa sau apartenenţa la Biserica lui Hristos sau calea spre Împărăţia cerurilor. Astfel că avem libertatea să alegem ce este bine pentru fiecare dintre noi. Prin această invitaţie, Mântuitorul apelează la voinţa liberă a omului, la consimţământul lui, mărturia este un act liber de împreună lucrare a credinţei şi a dragostei omului cu harul divin. Suntem liberi, dar de această libertate va trebui să răspundem în Ziua Judecăţii, căci după cum spunea şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni: "Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos." 6,12

Lepădarea de sine, a doua condiţie, înseamnă renunţarea la tot ce este rău în noi şi în lume. Ea presupune o dorinţă puternică şi o hotărâre categorică. Dorinţa este legată de mântuirea sufletelor noastre, iar hotărârea este aceea de a urma poruncilor lui Dumnezeu. Lepădarea de sine nu este posibilă dacă nu cunoaştem în profunzime viaţa Domnului, patima Sa izbăvitoare şi măreţia Luminatei Sale Învieri, căci toată viaţa Fiului lui Dumnezeu este o pildă minunată şi o dovadă puternică a lepădării Sale de Sine; astfel şi noi trebuie să lepădăm obiceiurile şi deprinderile păcătoase, să smulgem din viaţa şi din inima noastră orice legătură stricată cu tot ceea ce este lumesc şi trecător.

Ultima condiţie este aceea de a ne lua Crucea şi a-I urma lui Hristos. Crucea este simbolul suferinţei, dar nu orice suferinţă: există suferinţe ca urmare a păcatului şi suferinţe ca arvună a împărăţiei veşnice; sunt cruci şi cruci în această viaţă.

Suferinţa este rânduită de sus spre mântuire, spre iertarea păcatelor şi spre creştere duhovnicească şi trebuie să o primim cu fericire şi mulţumire. Referitor la acest îndemn, părintele arhimandrit Ilie Cleopa spunea că: "toiagul şi varga suferinţei pe cei buni şi credincioşi îi mângâie, îi sporeşte în fapte bune, îi curăţeşte de păcate şi îi învredniceşte de mai mare cunună şi răsplată în cer. Iar pentru cei răi, toiagul suferinţei este chemare la pocăinţă, este pedeapsă peste pedeapsă şi frâu în gură, pentru că ei nu voiesc să se apropie de Domnul".